Ce i-a surprins pe oameni la primul meu roman!


Primul meu roman scris a fost o experiență inedită pentru mine. Pe lângă faptul că a fost scris într-o perioadă de 3 ani de zile, având foarte multă inspirație din viața mea de liceeancă, lansarea lui a fost un alt motiv pentru care mi-am dorit sa devin, cu adevărat, o scriitoare.

Cred că m-am simțit în al nouălea cer pentru următoare lună și cred că aș fi continuat să visez cu ochii deschiși cel puțin jumătate din zi, dacă nu aș fi avut BAC-ul și admiterea la medicină. Dar la puțin timp după ce romanul a început să fie cunoscut, oamenii au început să mă întrebe frecvent …

De ce am pus un astfel de titlu la primul meu roman?

La început răspunsul meu era simplu: „Este vorba despre o fată al cărei tată este un criminal. Este nickname-ul ei. De aici un astfel de titlu.” Dar bine, bine de ce ai scris o carte despre un criminal? Și de aici am început eu să merg înspre trecut și să îmi pun întrebarea ”De ce am scris eu o astfel de carte și de ce și a doua mea carte are o asemenea acțiune?”. Și am descoperit ceva ce și pe mine m-a șocat. Pentru că nu am realizat până în acel moment de unde aveam eu o înclinație către această latură. O luasem ca o chestie care pur și simplu existase în mine de la început.

Mi-am trăit copilăria printre criminali!

Dinainte de a mă naște, tatăl meu a început să lucreze ca voluntar pentru Asociația Serviciului Umanitar pentru Penitenciare. Erau deținuți care se eliberau și nu aveau un loc unde să meargă, foarte mulți dintre ei fiind respinși de familie. Așa că pentru o perioadă bună tatăl meu îi lua la noi acasă. Este genul de om cu o credință puternică în Dumnezeu și cred că acesta este motivul pentru care a avut curajul să ia oameni al căror trecut era întunecat sub acoperișul casei noastre, în condițiile în care avea 3 copii mici. Eu încă nu eram pe listă! :))

Ulterior, a construit un centru în satul nostru unde putea să îi primească pe toți cei care erau eliberați și doreau să înceapă o nouă viață. Așadar, într-un astfel de mediu am crescut. Îmi amintesc că prima întrebare pe care i-o puneam atunci când aflam că va mai veni cineva era „Ce a făcut?”. Uneori tata îmi satisfăcea această curiozitate, alteori, când ceea ce făcuse era prea odios, îmi spunea „Ce să facă, tată? Rele a făcut!”. Și atunci mintea mea de copilă începea să încerce să ghicească, după fața respectivului, ce ar fi putut să facă. Inevitabil, de-a lungul timpului, tatăl meu a avut de trecut prin numeroase peripeții, mai ales amenințări cu moartea sau incendierea casei.

Când am realizat cât de mare impact a avut asupra subconștientului meu, atunci am înțeles de unde îmi vine pornirea aceasta către dezlegarea misterelor. Și de ce primul meu roman a fost despre fata unui criminal. Și de ce viitoarele mele romane vor include cel puțin o legătură către acest domeniu. Criminalistică și Investigații.

Trăind printre astfel de oameni…

…am învățat că nu ar trebui să judec un om după mediul din care face parte. Nu îi pot băga pe toți în aceeași oală. Am descoperit situațiile familiilor din care făceau parte și ce fel de copii aveau. Iar în primul meu roman, doar am încercat să conturez o mică parte din viața unui astfel de copil, adăugând câteva clișee specifice, o poveste de dragoste, dezvăluiri misterioase și un final fericit. Dar nu toate poveștile auzite de la tatăl meu au avut un final fericit. La fel cum spuneam în ultimul articol, există un motiv pentru ce alegeri facem fiecare. Alegeri care vor determina ce fel de personaje vom fi în povestea căreia toți îi spunem viață.

 

 

 

 

 

 

 

 

You may also like

LASA UN COMENTARIU