-
Martin Eden, de Jack London
Bună dragă cititor, Te salut la începutul acestui an (care nu prea mai e început, dar mă înțelegi tu :D) și îmi doresc tare mult ca anul acesta să ne întâlnim măcar o dată pe lună. Mi-am mai propus asta în nenumărate rânduri, dar mi-a fost dificil. Uneori pentru că îmi setam obiective prea mari și ajungeam să mă aglomerez, alteori pentru că, pur și simplu, mă luam cu altele și uitam. Asta nu m-a făcut să renunț, ci din contră să încerc din nou și din nou până îmi va ieși. Anul acesta vreau să scriu, în fiecare lună, recenzia cărții pe care am îndrăgit-o cel mai tare în…
-
PARENTING: „Nu există părinte perfect” de Isabelle Filliozat
Cartea „Nu există părinte perfect” este prima carte de parenting pe care pun mâna. În sensul că este prima lectură pe care o parcurg și este legată strict de relația părinte-copil. Însă abordarea acestei relații este ușor diferită față de majoritatea cărților de parenting. După cum spuneam și într-o postare recentă pe Instagram, am iubit dintotdeauna copiii. Fiind o persoană cu o puternică înclinație familistă, mereu m-am gândit la viitoarea mea familie, la ce relație voi avea cu partenerul meu, la copiii pe care îi voi avea și la provocările de părinte prin care voi trece. Asta m-a făcut ca, de-a lungul timpului, să acord din când în când atenție…
-
Un bărbat pe nume Ove – o perspectivă masculină a unui „ne-cititor”
Nouă, cititorilor pasionați, poate că ne e ușor să vorbim despre nenumăratele romane pe care le citim și să împărtășim impresii și păreri. Dar cum e pentru cei care nu citesc din pasiune? Cum se vede un roman, o carte, prin ochii cuiva care nu e obișnuit cu cititul la foc continuu? Ei bine, m-am hotărât să vă ofer posibilitatea să observați cum e privit un roman prin ochii cuiva care nu citește din obișnuință. Și iacă-tă experiența trăită cu Un bărbat pe nume Ove de un ne-cititor băiat. Dar înainte de toate… Nr. de pagini: 440 pag. Editura: ArtDe unde poți cumpăra cartea: site-ul editurii Art.Timp de citire: 5-6 ore (dacă…
-
Sfârșitul Ceaușeștilor – 9 semne de întrebare și 17 lucruri pe care le poți afla despre decembrie 1989
Cartea „Sfârșitul Ceaușeștilor” a stat pe raft mai bine de 5 ani de zile, înainte să o încep. Cumpărată prin liceu, pentru că mi se părea interesantă, și lăsată deoparte, pentru că la acea vreme nu aveam îndeajuns de multă atracție de subiecte istorice, mi-a picat în mâini anul acesta. Și nu regret că am lăsat-o neatinsă toți anii ăștia. Deoarece acum a fost cel mai potrivit moment să o citesc. Cu mintea de acum, altfel înțeleg lucrurile. Altfel privesc Revoluția din ’89. Și altfel o plasez în contextul istoric. Iar prin articolul de față, vreau să vă rezum și vouă 9 semne de întrebare pe care cartea le ridică…
-
Britt-Marie a fost aici
Nu am cumpărat vreodată cărți în precomandă. Dar totul are un început. Și uite așa, m-am trezit într-o cumplită frenezie și, stând ca pe ace, mi-am zis că nu se mai poate. Trebuie să am cartea tocmai publicată a lui Fredrik Backman – Britt-Marie a fost aici. Nu știu ce m-a apucat, credeți-mă. Da, sunt foarte des entuziasmată de cărți (mai ales de comenzi noi). Dar am destulă rațiune cât să nu dau banii pe o carte în precomandă. Adică, serios, ce om „civilizat” (doar ce am terminat romanul și iată-mă reproducând vorbele protagoniștilor!) nu și-ar da seama că nu se termină stocul de cărți?! Cel puțin nu în România.…