Despre Abigaela

M-am întrebat și eu cine este Abigaela! Cine am fost, cine sunt și cine vreau să devin.

Am fost un copil ce a îndrăznit să viseze. Un copil căruia îi plăceau aventurile din Pampas și Vestul Sălbatic, îi plăceau munții și poveștile captivante, un copil lipsit de griji, iubit, poate puțin răsfățat, care se aventura în necunoscut și care, fără să vrea, le dădea mari fiori de îngrijorare părinților, dispărând în momente cheie. Poate că imaginația pe care o am acum se moștenește de la părinți, când încercau să-și imagineze locul unde aș putea fi găsită.

Am avut o copilărie palpitantă. Cu genunchii juliți, capul spart și nenumărate mușcături de albine. O copilărie în care m-am jucat cu mașini, am construit orașe în nisip, m-am jucat fotbal și udam lumea care trecea pe stradă din locuri ascunse. Pot spune că am fost un copil care făcea „năzbâtii”. Însă, am fost un copil care iubea. Iubea animalele, cărțile, familia, prietenii. Am fost un copil care a fost învățat să-L iubească pe Dumnezeu și am fost genul de copil căruia îi intrau ușor oamenii la inimă.

Sunt scriitoare și timp de trei ani am studiat Marketing în cadrul Academiei de Studii Economice din București, iar acum îmi îngrop zilele într-un master pe cercetare – Behavioral Economics – la Universitatea din București. Pot spune că multe dintre caracteristicile din copilărie au dispărut. Nu mai sunt un copil care se joacă cu mașinile, sunt o tânără care își alege cu atenție hainele și cuvintele. Nu mai joc fotbal cu băieții, prefer să citesc, să scriu sau să petrec timp cu cei dragi. Pe măsură ce trece timpul, diferite caracteristici pe care le aveam, dispar. Pentru că am crescut. Însă aceste caracteristici nu sunt cele care te definesc pe tine ca om. Sunt lucruri care inevitabil se schimbă. Mi-am păstrat acele calități care îmi definesc caracterul și ceea ce sunt eu ca persoană. Încă sunt cineva care iubește oamenii! Și mai ales să le asculte poveștile, pentru a le spune mai departe.

Mulți știu că am vrut să devin medic. Acesta a fost un vis pentru care am luptat și am depus efort, însă am eșuat. M-am întrebat de ce? Răspunsul a venit abia recent, iar din asta am învățat că răspunsurile nu vin întotdeauna când vrem noi. Cei din jurul meu s-au așteptat să încerc din nou, însă când le-am spus că nu sunt sigură, m-au judecat că am renunțat prea ușor. Au fost „prieteni” care au ales să-mi critice eșecul. Chiar și mie mi-a fost dificil să accept. Pentru că știu că am depus efort, am renunțat la distracție, la ceea ce îmi plăcea să fac doar pentru a-mi îndeplini visul de a deveni medic pediatru. Poate că prin asta mi s-a arătat care îmi sunt adevărații prieteni. Acei oameni care îmi sunt alături pentru ceea ce sunt cu adevărat, nu pentru o poziție sau o carieră. Au fost puțini, însă îi apreciez și sunt hotărâtă să îi prețuiesc și mai mult. Însă, lecția cea mai importantă pe care am învățat-o a fost să nu-mi mai fie teamă de eșec.

Iar astăzi am ajuns să numesc acel eșec, „eșecul meu de succes”, pentru că așa am ajuns să descopăr cât de mult iubesc să fac cercetare și să descopăr comportamentul uman în diferite ipostaze socio-economice, ca mai apoi să vin cu diferite nudge-uri pe probleme specifice, menite să producă o schimbare în societate. Am descoperit cât iubesc să am timp pentru mine, pentru pasiunea pentru citit și scris. Și am mai descoperit cât de mult încă îmi place medicina, motiv pentru care îmi doresc să combin domeniul studiat cu domeniul sănătății publice.

Vreau să devin un om de succes. Vreau să devin o scriitoare de succes. Un economist comportamental de succes. Însă, înainte de a deveni o astfel de persoană, vreau să fiu o persoană de încredere, care nu judecă, care dă o mână de ajutor celor care au nevoie. Vreau să fiu o persoană care să zâmbească mai mult decât o face acum, o persoană care se va pune în folosul societății, o persoană care va aduce puțin mai multă fericire celor din jur. Vreau să devin o scriitoare care să aibă o influență bună asupra cititorilor ei! Și sper ca timpul să îmi arate că am făcut alegerile corecte. Nu vreau să trăiesc cu regrete! Și niciunul dintre noi nu ar trebui să o facă!