PARENTING: „Nu există părinte perfect” de Isabelle Filliozat
Cartea „Nu există părinte perfect” este prima carte de parenting pe care pun mâna. În sensul că este prima lectură pe care o parcurg și este legată strict de relația părinte-copil. Însă abordarea acestei relații este ușor diferită față de majoritatea cărților de parenting.
După cum spuneam și într-o postare recentă pe Instagram, am iubit dintotdeauna copiii. Fiind o persoană cu o puternică înclinație familistă, mereu m-am gândit la viitoarea mea familie, la ce relație voi avea cu partenerul meu, la copiii pe care îi voi avea și la provocările de părinte prin care voi trece. Asta m-a făcut ca, de-a lungul timpului, să acord din când în când atenție și articolelor sau cărților legate de familie, relații și creșterea copiilor.
„Pentru a-i asculta și a-i înțelege mai bine pe copiii noștri, trebuie să străbatem mai întâi un drum spre noi înșine.”
Isabelle Filliozat
Dar să începem cu începutul
Cumpărată din primele luni de pandemie, a stat pe raftul meu până recent când m-am apucat să o citesc, într-un impuls de a mai citi și cărțile comandate demult, care mă tot așteaptă. Încerc să profit de timpul liber pe care îl mai am acum, pentru că știu că atunci când va veni vremea să am proprii mei copii, va fi mai dificil să parcurg toate cărțile pe care mi le-aș dori, așa că încerc să-mi pun bazele încă de pe acum. Ăsta ar fi un motiv.
Un alt motiv pentru care m-am bucurat de această lectură a fost acela că aveam nevoie să înțeleg anumite lucruri din relația mea cu părinții mei, copil fiind. Iar aici ajung la ideea de bază a cărții, și anume prezentul copiilor noștri începe cu trecutul nostru. Ceea ce noi am trăit și simțit în copilărie legat de relația cu proprii părinți ne influențează, inevitabil, modul în care vom interacționa cu copiii noștri. Și în asta constă foarte multe probleme care apar în relația părinte-copil.
„Când nu ne simțim la locul nostru, când nu am fost priviți în copilărie, când nu am fost acceptați, ascultați, luați în considerare, este posibil să ne fie greu să le oferim toate acestea copiilor noștri. Mai rău, putem avea tendința de a înlocui orice compliment printr-o critică, o devalorizare.”
Isabelle Filliozat
„Nu există părinte perfect” pentru că…
… avem noi, înșine, lucruri din trecut cu care ne confruntăm. Situații și amintiri care ne-au rămas întipărite în minte. Sau care s-au pierdut în adâncurile inconștientul, reflectându-se în comportamentul și convingerile noastre de azi. Ne dorim să fim perfecți, dar înainte de toate suntem umani. Oameni supuși greșelilor, la fel ca părinții noștri. Singura diferență e că, uneori, alegem să fim exact opusul lor. Dar putem cădea la fel de ușor în cealaltă extremă, devenind, spre exemplu, prea îngăduitori, dacă am avut părinți prea stricți.
„Se întâmplă să fim conștienți că am suferit și să alegem, mai mult sau mai puțin conștient, să facem exact contrariul la ce au făcut părinții noștri. Ne interziceau totul? Noi permitem totul. Ne obligau să mâncăm? Noi nu-i dăm niciodată copilului nostru ceva ce nu vrea. Nu ne fixau limite? Noi optăm pentru severitate! Dar și în acest caz atitudinea noastră este mai mult sau mai puțin o reacție față de trecut decât rezultatul unei reflecții mature asupra nevoilor copilului.”
Isabelle Filliozat
Plecând de la ideea că inconștientul nostru ne dictează modul în care reacționăm, autoarea Isabelle Filliozat, o psihoterapeută de origine franceză, încearcă să explice posibilele cauze care ne determină – pe noi sau pe copii – să reacționăm în modul în care o facem. Pe parcursul cărții abordează situații precum:
- imaginea de sine și greutatea vinovăției;
- disonanța cognitivă în educație – când manifestăm comportamente care ne contrazic valorile (ca de exemplu susțin că nu e bine să dau în copil, dar mă regăsesc într-o situație când îl atenționez cu o palmă);
- împotrivirea copilului și tendința părintelui de a-i arăta cine e „șeful”;
- faptul că unor părinți le e greu să-și iubească copilul și de ce;
- epuizarea maternă, nevoile neîmplinite sau neimplicarea celuilalt partener;
- istoria propriei copilării revăzută în copilul tău;
- fuga de traumele din copilărie, etc.;
Cu ce am rămas din „Nu există părinte perfect”
Autoarea explică cu empatie de ce părinții se înfurie atât de tare, de ce strigă, de ce lovesc și pedepsesc copiii. Uneori, chiar fără motiv. Unul dintre răspunsuri e acela că părinții și-au setat un ideal. Un ideal despre imaginea lor ca părinte. Ei trebuie să fie perfecți. Iar această greșeală se manifestă în special în rândul mamelor. Adevărul este că … nu există părinte perfect.
„Atâta timp cât suferințele noastre de copii nu sunt actualizate și vindecate, creierul nostru nu vrea să riște să le retrezească. Ne protejează de izbucnirea furiilor, spaimelor, disperărilor noastre de copii, alegând să repete comportamentul văzut, mai ales că, foarte probabil, a fost codat ca „drept și bun” de către părinții noștri. Fie cu conștiința împăcată, fie spre marea noastră disperare.”
Isabelle Filliozat
De ce să citești „Nu există părinte perfect”?
- Vei avea curajul să privești mai mult în trecutul tău, pentru a-ți putea explica comportamentele prezente.
- Vei avea răbdare cu tine și cu procesul pe care-l parcurgi în a deveni un părinte mai bun.
- Înțelegi că e în regulă și normal să te plângi când simți că nu mai poți.
- Vei încerca să nu mai compari copilul cu tine/dorințele tale. Are propriul drum de urmat.
- Vei înțelege cât de important este să vorbești cu părinții tăi despre amprentele copilăriei tale.
- Îi vei înțelege mai bine pe părinții tăi și îi vei putea ierta, dacă e cazul.
Până la următorul articol, mă puteți găsi pe @raftul_unei_scriitoare, unde încerc să vă țin la curent cu ceea ce citesc, opinii și păreri, recomandări și altele de-ale cititului. Cât despre cine sunt ca scriitoare și ce am scris, poți arunca un ochi aici. Iar dacă vrei să știi detalii și mai personale, poți citi despre ceea ce sunt în everyday life, aici. 🙂