Britt-Marie a fost aici

Nu am cumpărat vreodată cărți în precomandă. Dar totul are un început. Și uite așa, m-am trezit într-o cumplită frenezie și, stând ca pe ace, mi-am zis că nu se mai poate. Trebuie să am cartea tocmai publicată a lui Fredrik Backman – Britt-Marie a fost aici. Nu știu ce m-a apucat, credeți-mă.

Da, sunt foarte des entuziasmată de cărți (mai ales de comenzi noi). Dar am destulă rațiune cât să nu dau banii pe o carte în precomandă. Adică, serios, ce om „civilizat” (doar ce am terminat romanul și iată-mă reproducând vorbele protagoniștilor!) nu și-ar da seama că nu se termină stocul de cărți?! Cel puțin nu în România. De obicei, mă uit cu jind vreo câteva zeci de minute bune la cărțile alea. Le las în coș. Mai revin asupra lor. Dar îmi dau timp să-mi treacă nebunia. Mă mai uit în cont. (Cu asta chiar îmi trece, de foarte multe ori, nebunia de a introduce ultimele 3 cifre ale cardului). Dar m-am trezit în acea dimineață că o vreau. Că vreau neapărat cartea aia. Fie ea și în precomandă. O vreau atunci. Și am luat-o.

Nr. de pagini: 472 pag. (dintre care 451 pag. povestea)
Editura: Art
De unde poți cumpăra cartea: site-ul editurii Art.
Timp de citire: 5-6h (dacă ai un ritm bun, poți ajunge și la 100 de pagini pe oră)

Britt-Marie din celălalt roman

“Baba pisăloagă” care m-a scos din minți în „Bunica mi-a spus să îți spun că îi pare rău” și care m-a dus cu gândul instant la Mircea Bravo și la experiența lui cu vecina care i-a făcut zile fripte. Și cum s-ar zice în Behavioral Economics, aș putea să fiu biasată de anchoring effect – citesc Britt-Marie, mă gândesc la vecina lui Mircea Bravo, și-mi vine a râde.

Backman revine cu un roman special dedicat personajului ăsta complex, neînțeles, intolerant și exasperant, care vrea ca lucrurile să fie făcute civilizat, așa cum trebuie, ca la carte, „că na’ niciunei persoane civilizate nu i-ar trece prin cap să facă lucrurile altfel decât se cade, nu-i așa”? Britt-Marie continuă să mă enerveze încă din primul capitol, dar apoi, în stilul lui caracteristic, Backman începe să strecoare o scurtă propoziție, poate o frază, despre femeia asta, doar cât să te pună pe gânduri. Cât să îți ridice două-trei semne de întrebare. Cât să te pregătească pentru ce are de spus în continuare despre personajul ăsta. Cât să te pregătească să te copleșească complet până la finalul romanului. Cât să te transforme într-un cititor care trăiește fiecare trăire și durere pe care o simte și Britt-Marie.

Britt-Marie – cea care alesese mereu de dragul altora

O femeie care a iubit și s-a dedicat necondiționat unui bărbat și copiilor acestuia, fără ca măcar să pretindă altceva în schimb, doar lucruri simple, de bun-simț, pe care orice femeie simte nevoia să le audă. Cuvinte de apreciere și dragoste. Britt-Marie este acea femeie care, contrar tiparului femeii focusate pe carieră, s-a dedicat total familiei.

„Înainte, el o ținea de mână când dormeau, iar ea visa visurile lui. Nu că Britt-Marie n-ar fi avut propriile visuri, dar ale lui erau mai înalte, iar cel cu visuri mai înalte câștigă mereu, așa a învățat Britt-Marie. Ea a rămas acasă câțiva ani, ca să aibă grijă de copiii lui, fără să mai viseze să aibă propriii copii. Apoi a mai rămas acasă alți câțiva ani pentru a construi un cămin prezentabil pentru cariera lui, fără să viseze la o carieră a ei.”

Britt-Marie și preocuparea ei despre ce „ar zice lumea”

Tot ce făcea toată ziulica era să șmotruiască prin casă, să spele, să curețe, să gătească, să se îngrijească de tot în așa fel încât Kent să poată ieși în lume ca un bărbat prezentabil. Pentru că ei „îi pasă ce crede lumea despre Kent”. Chiar dacă ea „nu mai știe când a încetat lui Kent să-i pese ce cred alții despre ea.” Însă defectul lui Britt-Marie e că tot ceea ce face, dar absolut tot, se învârte în jurul a ce crede și zice lumea. E speriată până și de cum ar putea muri și în ce fel și se străduiește să controleze până și aspectul ăsta.

„Ar fi cumplit! Să moară pe o podea murdară, auzi! Ce-o să zică lumea?… Acasă la Britt-Marie podelele sunt întotdeauna proaspăt spălate – în caz că moare pe nepusă masă, nu fiindcă i-ar plăcea să frece podele.”

„Ar fi cumplit să moară cu o migrenă și mirosind a pizza.”

„I se pare de-a dreptul enervant că a leșinat, dar nici pe departe tot atât de enervant cât i se pare să leșine murdară pe față. Dacă murea? Ce-ar fi zis lumea?”

”Stă pe întuneric, firește. Ce-ar zice lumea s-o vadă cu becul aprins în toiul nopții ca infractorii?”

Când aproape orice iese cu bicarbonat. Și Faxin.

Britt-Marie mai e obsedată de bicarbonat. Ai zice că orice problemă de curățenie Britt-Marie o rezolvă cu bicarbonat. Pune în saltele. La ghiveciul florilor. Spală cu el vase, haine, covoare, tablouri, pereți. Lustruiește cu el verigheta. Spală gulerul cămășilor. Aproape la orice folosește bicarbonat. Și Faxin. Detergentul de geamuri care fusese scos de pe piață. Neprofitabil, după cum spunea Cineva. Dar Britt-Marie refuză să accepte asta. Nici în ruptul capului nu ar spăla cu altceva. Pentru că „Britt-Marie n-a folosit niciodată altă marcă decât Faxin. Când era copil, a văzut o reclamă în ziarul tatălui ei – o femeie uitându-se printr-o fereastră curată, iar dedesubt textul: „Faxin te ajută să vezi lumea!” Lui Britt-Marie i-a plăcut mult imaginea. De-o viață își curăță geamurile cu Faxin și n-a avut nicio problemă să vadă lumea. Problema a fost că lumea n-a văzut-o niciodată pe Britt-Marie.”

Britt-Marie își dorește să se știe că a fost aici…

Britt-Marie pe care, la 60 și ceva de ani, o regăsim complet singură și părăsită într-un birou al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, după o viață dedicată familiei pe care o acceptase așa cum era și de care se îngrijise zilnic, cu toate obsesiile ei cu tot. O Britt-Marie ce se străduiește să-și găsească un locșor în lumea asta care parcă vrea să o dea la o parte. Dar ea, cu toate obsesiile ei cu tot, se hotărăște să nu-i lase pe ceilalți să mai hotărască pentru ea. Pentru că Britt-Marie, la 60 și ceva de ani, mai mult decât orice, mai mult chiar și decât un loc de muncă, își dorește ca ceilalți să știe că ea „a fost aici”.

„Tot ce și-a dorit, până la urmă, a fost un balcon și un bărbat care să nu intre cu pantofii de golf pe parchet, care din când în când își pune cămașa în coșul de rufe, fără să fie nevoie să-i spună ea și care zice, când și când, că mâncarea e bună, fără să-l întrebe ea. Un cămin. Copii care nu sunt ai ei, dar care măcar vin acasă de Crăciun. Sau, cel puțin, încearcă să se prefacă uneori că au un motiv să nu vină de Crăciun. Un sertar cu tacâmuri aranjate corect. Ferestre prin care să vadă lumea. Pe cineva căruia să-i pese că Britt-Marie și-a aranjat părul cu multă atenție azi. Sau care măcar să se prefacă uneori că-i pasă. Sau care cel puțin s-o lase pe Britt-Marie să continue să se prefacă.”

Britt-Marie și un oraș neprofitabil

Și așa ajunge Britt-Marie în Borg. După ce o înnebunise pe tipa de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă. Pe post de administrator al bazei de agrement. Orașul care părea să fie o întruchipare a ceea ce era și ea. Complet părăsit și dat la o parte. Prea înapoiat. Prea neprofitabil. Singura diferență dintre Britt-Marie și orașul ăsta era aceea că Britt-Marie era obsedată de curățenie. Peste tot pe unde mergea, lăsa curățenie în urma ei. Că doar așa e civilizat, nu? Pe când în Borg, puținii oameni care au mai rămas, duc o viață „hârlavă”, nepăsându-le mai de nimic, decât să se întâlnească în pizzeria-oficiul poștal-magazin-service-ul auto al lui Cineva și să își bea cafelele/berea, în timp ce citeau ziarele.

Borg e aproape uitat de lume. Întocmai ca Britt-Marie. Cu toate acestea, însă, copiii din Borg vor să le arate celorlalți că nu e așa. Puținii copiii care, cu încăpățânare, bat mingea în parcarea din fața bazei de agrement – locul temporar de muncă al lui Britt-Marie, pe cale să fie închis – și antrenându-se pentru cupa de fotbal din oraș. Singuri. Fără niciun ajutor. Fără niciun antrenor. Fără un teren de fotbal. Cu pantalonii juliți pe laterale și murdari de noroi. Ca o echipă. Căci, în Borg, se pare, doar copiii mai cred că încăpățânare că se mai poate face ceva.

 Și de aici începe totul...

Când copiii o cunosc pe Britt-Marie. Când Britt-Marie îi cunoaște pe copii. Și când, tam-nesam, ajunge să aibă o legătură foarte profundă cu ei. Ah, dar nu, nu rapid. E o întreagă poveste. Nenumărate peripeții. Încăpățânări. Răbufniri. Înjurături. Ca la ușa cortului. Ceva ce întrece orice limită de bun simț, potrivit părerii lui Britt-Marie. Încăperi și case murdare. Pe care Britt-Marie le spală și le șterge cu bicarbonat și Faxin de mama focului. Dar și case curate. Cu tacâmuri așezate corect. După inima lui Britt-Marie.

Un roller coaster emoțional, dramatic, comic, dar și educativ. Ceva potrivit pentru toate vârstele. O poveste și o carte pe care mi-ar plăcea să o pun bine acolo, pe raftul ei din bibliotecă, ca să o pot da mai departe celor dragi mie, dar mai ales copiilor mei. Și, din când în când, să o mai răsfoiesc chiar și eu. Eu, cea care nu prea recitește cărți. Pentru că sunt prea multe de citit. Prea multe cărți de descoperit, ca să mai poposesc asupra unor universuri deja descoperite. Deși, uneori, e nostalgic să fac asta. O carte pe care o voi păstra pentru vremurile mele de nostalgie. Pentru momentele în care voi fi bătrână și, poate, mă voi trezi că sunt la fel de obsedată de chestii sau „pasiv-agresivă” ca Britt-Marie. 😀

Ce să mai spun?

Nu mai spun multe, pentru că Britt-Marie e un personaj ce trebuie descoperit personal. Pentru că fiecare poate lua o învățătură diferită din povestea ei. Dar e un personaj pe care, cu toții, îl vom înțelege la final. Pentru că așa se întâmplă mai mereu când afli întreaga poveste a unui om. Pentru că așa suntem toți. Oameni care merităm să fim înțeleși. Oameni capabili de schimbare. Oameni care au o poveste în spatele tuturor nebuniilor și obsesiilor noastre.

Dacă v-a plăcut Britt-Marie a fost aici, vă recomand…

Până la următorul articol, mă puteți găsi pe @raftul_unei_scriitoare, unde încerc să vă țin cât mai la curent cu ceea ce citesc, opinii și păreri, recomandări și altele de-ale cititului. Cât despre cine sunt ca scriitoare și ce am scris, poți arunca un ochi aici. Iar dacă vrei să știți detalii și mai personale, puteți citi despre ceea ce sunt în everyday life, aici.