Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Așa cum am promis, trebuie (și vreau) să vă vorbesc despre una din ultimele două cărți citite în decembrie și, automat, în 2020. Crăciunul și luna decembrie mi-au dat posibilitatea să citesc câteva cărți de sezon. Mă rog, e mult spus „câteva”. De fapt au fost doar două. :)) Prima dintre ele a fost o colecție de povestiri cu tematică „crăciunistică”, menită să te introducă în magia sărbătorilor – Crăciunul în cele mai frumoase povestiri, iar a doua, un roman de dragoste a cărui intrigă a fost într-o zi de decembrie – O zi de decembrie.

Drept să vă spun, le-am cumpărat din două motive: (1) le-am tot văzut la alți cititori de pe Instagram și (2) au o copertă superbă. 😀 Nu sunt genul care să cumpere cărți din astfel de motive, dar de data asta, cum nu aveam nicio carte pentru o astfel de perioadă în bibliotecă și cum editura Nemira avea niște promoții faine, am zis că de ce nu?

Dar să trecem la „recenzat”!

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Nr. de pagini: 200 pag.

Editura: Nemira

De unde poți cumpăra cartea: site-ul editurii Nemira.

Timp de citire: 2-3 h (maxim!)

Ei bine, nu știu cât de multe aș putea spune despre Crăciunul în cele mai frumoase povestiri pentru că ar însemna să fac o mini-recenzie la fiecare povestioară din carte. Așa că o să vă spun mai pe larg, mai tehnic, despre ce e vorba. Volumul include vreo 10 povestioare despre Crăciun sau, ca să fim mai exacți, întâmplări care se întâmplă în această perioadă a anului. Mai mult sau mai puțin.

Ce nu mi-a plăcut:

Personal, o parte din povestioare chiar nu m-au făcut să simt ceva special. Aș putea spune că una dintre ele a fost chiar creepy – Spiridușii Crăciunului – un gropar care se „amuza” distrugând fericirea și bucuria unor copiii, doar pentru că el era prea cătrănit și nu vedea nimic frumos în viață, mai ales în Crăciun. Și cum se afla într-un cimitir, săpând o groapă, și trăgând, din când în când, o dușcă, s-a trezit înconjurat de niște spiridușii care l-au cam „forțat” să-și schimbe perspectivele asupra Crăciunului. The end.

Iar din ultima povestire din carte nu am înțeles mai nimic. Nu știu, poate am avut eu o anumită stare. Era scrisă foarte ambiguu. Nu înțelegeam cine ce face. Care e esența. Nimic. Am finalizat-o pentru că na, trebuia. Era ultima. Dar în afară de ceva cu sărmani și niște coșuri cu mâncare, nu mai știu nimic. 😀

Ce mi-a plăcut:

Au fost și câteva care mi-au plăcut tare. Care mi-au dat o stare faină și pe care o să vi le rezum scurt de tot.

Crăciunul în Poganuc – o poveste simpatică despre o fetiță a cărei nestăvilită curiozitate o îndeamnă să facă tot felul de chestii și, prin astea, să descopere Crăciunul.

Darul magilor – despre ce înseamnă o dragoste profundă și dezinteresată între doi tineri însurăței și ironia finalului poveștii

Viscol și soare de Crăciun – două familii vecine care se dușmăneau de multă vreme, dușmănie ce pornea de la faptul că bărbații – capii de familie – lucrau la ziare rivale, și despre cum un copil și o pisică schimbă rivalitatea asta adânc înrădăcinată.

Dar de Crăciun de la indianul Pete – cred că povestea asta, mai mult decât întâmplarea în sine, mi-a fost dragă pentru că, în copilărie, am fost mare fană a poveștilor cu Vestul Sălbatic, în special cele scrise de Karl May (am devorat Winnetou) și James Fenimore Cooper.

Citate în care m-am regăsit:

„Poate vreunul dintre noi să privească în urmă la zilele de început ale călătoriei prin viața asta trecătoare fără să-și amintească sentimentul deznădăjduit de părăsire și singurătate pe care îl înduram atunci când eram trimiși către liniștea și întunericul unui pat solitar, departe de toate vocile dragi și de îndeletnicirile și imaginea vieții de zi cu zi? Ne revedem, poate, întinși în pat, auzind voci îndepărtate, râsetele celor mai mari și mai norocoși, uși deschizându-se și închizându-se, totul sugerând scene animate și interesante de la care eram excluși? Ce jalnic răsuna ticăitul ceasului. Și cât de sumbru cobora noaptea, pe când lumina soarelui tot scădea, lăsând în pătratul ferestrei negura amurgului.”

Harriet Beecher Stowe – Crăciunul în Poganuc

Și acum îmi amintesc clar o seară de iarnă, pe când aveam vreo 3-4 ani. Frații mei îmi promiseseră că mă vor lua cu ei la sanie. Dar asta, după ce o ascultam pe mama, și mă duceam să fac baie. Bietul copil din mine, inocent, credul și fără minte… ce mamă și-ar mai fi lăsat copilul la sanie, după ce îi făcea baie?! Și-acum îmi amintesc lacrimile alea când am realizat că m-au lăsat acasă. Așa că am rezonat perfect cu Dolly, fetița care era trimisă la culcare.

„Dacă v-ați certat cu cineva, sau ați avut o neînțelegere, o dispută, dacă v-ați ignorat, v-ați răcit, v-ați lăsat cuprinși de mânie, de arțag, de ciudă… împăcați-vă înainte de Crăciun – o să petreceți sărbători mult mai fericite. Vă cer asta în numele acelui străvechi cânt îngeresc, auzit de păstori acum mulți, mulți ani, pe când vegheau noaptea pe colinele Betleemului.”

Elizabeth Gaskell – Viscol și soare de Crăciun

Și nu mă mai lungesc cu vorba. Doar atât, cât să vă fac o recomandare personală de citit de Crăciun. Un pic diferită de obișnuit. Și nu despre povești de citit la gura sobei, cu un ceai cald în mână. Ci despre o fațetă diferită a Crăciunului pe care unii o trăiesc.

Twas the Nightshift before Christmas – Adam Kay

Sunt însemnările unui medic junior, din Marea Britanie, despre gărzile făcute de Crăciun. E reală. Cu ceva umor. Pe alocuri dură. Tristă, un pic. Dar faină pentru o altfel de seară de Crăciun. Cel puțin pentru cei pasionați de medicină. Și pentru cei care vor ceva diferit. Ceva altfel. O să îmi găsesc timp să îi fac și o recenzie, cât pot de repede.

Până la următorul articol, mă puteți găsi pe @raftul_unei_scriitoare, unde încerc să vă țin cât mai la curent cu ceea ce citesc, opinii și păreri, recomandări și altele de-ale cititului. Cât despre cine sunt ca scriitoare și ce am scris, poți arunca un ochi aici. Iar dacă vrei să știți detalii și mai personale, puteți citi despre ceea ce sunt în everyday life, aici.

Pe curând. 🙂