Recenzii

Mizerabilii – I

După multe dăți în care îmi promiteam că mă apuc de Mizerabilii, am decis că a venit vremea să nu mai amân. Mă tot „loveam” de volumele lui Victor Hugo ori de câte ori mă uitam ce să citesc după ce terminam lectura curentă, dar de fiecare dată găseam altă carte mai interesantă. Așa că mi-am luat cele 5 volume vechi ale surorii mele, le-am adus cu mine la București, și rezistând tentației de a mă apuca să răsfoiesc comanda abia sosită de la Editura Art, m-am apucat de primul volum.

<img data-attachment-id=

Începutul părea promițător. Părea a prevesti o lectură ușoară, pe care să o poți parcurge liniștit, în clipele libere dintre multele task-uri zilnice. Părea genul de lectură ce te va relaxa și te va scoate puțin din realitate. Ca multe alte cărți de altfel.

Doar că…

… pe măsură ce citești, lucrurile încep să se schimbe. Povestea și oamenii ce ți se prezentau până acum, încep să se schimbe. Realitatea crudă pe care o trăim deja în majoritatea timpului și care ne afectează toate aspectele vieții – din care ne străduim de atât de multe ori să evadăm apelând la tot felul de alternative – se infiltrează, deloc subtil, în povestea ce părea la început aducătoare de pace, liniște și speranță. Vine în cele mai urâte forme ale ei. Prezintă oameni cu cele mai josnice vicii. Oameni care transformă sufletele bune și care le aduc în pragul disperării, în adâncul și bezna deznădejdii.

În spatele tuturor acestor nelegiuiri și răutăți umane, autorul reușește totuși să zugrăvească în Mizerabilii și calitățile câtorva oameni ce au reușit să depășească înclinațiile umane și luptele cu proprii demoni, devenind sprijin și exemplu tăcut pentru locuitorii ținuturilor în care își desfășurau viața de zi cu zi.

Monseniorul Bienvenue

Monseniorul Bienvenue în filmul „Mizerabilii”

În fine, lăsând partea „filozofică” deoparte, vreau să vă rezum în câteva cuvinte despre ce e vorba în Mizerabilii. Sper să nu mă lungesc și să nu-mi scape vreun spoiler, fără să-mi dau seama. 🙂

Monseniorul Bienvenue avea un trecut neștiut de mai nimeni. Despre trecutul lui se știa doar că fusese într-o oarecare măsură întunecat și zbuciumat. Acest monsenior devine episcop într-un orășel, Digne. Atrage imediat atenția oamenilor prin dedicare, bunătate, fiind, după cum își spunea singur zâmbind, un „fost păcătos”. „N-avea nimic din asprimea moralistului și propovăduia pe față.” „Știa să spună lucrurile cele mai însemnate în graiul cel mai popular.” „Se purta la fel cu cei de sus ca și cu cei de jos, nu învinuia niciodată în pripă și fără să țină seama de împrejurările respective.”

Și poate că una dintre cele mai frumoase calități ale episcopului era aceea că „știa cât de sănătoasă e credința. Se străduia să povățuiască și să-l liniștească pe omul cuprins de deznădejde, arătându-i cu degetul pe cei care se resemnează și să prefacă durerea care privește spre groapă, în durerea care privește către o stea.”

Jean Valjean, un om lăsat în voia valurilor

Personajul Jean Valjean în filmul „Mizerabilii”

„Societatea trebuie să privească în față aceste lucruri, pentru că ea e cea care le pricinuiește.”

Victor Hugo

Trecând mai departe, intriga romanului Mizerabilii începe când în poveste apare un ocnaș, Jean Valjean. Acest personaj are un trecut sumbru. Un trecut ce arată cât se poate de clar, cum nedreptatea și inflexibilitatea autorității umane transformă suflete în monștrii. Oameni revoltați pe societate și pe oricine, dornici să se răzbune, să răsplătească cu rău orice, chiar și faptele bune. Un astfel de om devenise Jean Valjean după 19 ani petrecuți în ocnă, locul în care se dezumanizase. Iar atunci când a fost primit cu căldură și tratat cum se cuvine în casa episcopului, să răsplătească toată bunătatea cu furtul unor tacâmuri de aur.

Prins de jandarmi și adus în fața episcopului, Jean Valjean rămâne uimit de modul în care episcopul se raportează la fapta lui. I se dă drumul, pleacă, iar schimbarea care are loc în el e miraculoasă. Singura șansă de schimbare. Ultima lui șansă de schimbare. O șansă care apare în viața fiecăruia dintre noi și de care atârnă întreg destinul omului în cauză. Și care depinde doar de decizia luată.

„Auzea el oare aceste șoapte tainice, care trezesc spiritul sau îl stingheresc în anumite clipe ale vieții. Îi spunea oare glasul la ureche că trăise tocmai ceasul solemn al destinului lui, că un drum de mijloc nu mai putea fi pentru el că de acum înainte, dacă nu devenea cel mai bun dintre oameni, va ajunge cu siguranță cel mai rău, că trebuia, ca să spunem așa, să urce acum mai sus decât episcopul, sau să cadă mai jos decât ocnașul, că, dacă voia să devină mai bun, trebuia să ajungă înger, iar dacă voia să rămână rău, trebuia să ajungă monstru?”

Victor Hugo

Schimbarea lui nu ne este detaliată. Cel puțin nu în acest moment al narațiunii. Ni se spune doar că cineva care a trecut pe strada Episcopatului, pe la orele trei dimineața, a văzut, „un om în rugăciune, îngenuncheat pe caldarâm, în umbră, înaintea porții monseniorului Bienvenue.

Povestea romanului Mizerabilii continuă pe alt plan și aduce în fața cititorilor un alt fel de transformare. Până acum, autorul a încercat să evidențieze că transformarea urâtă pe care împrejurările nefaste și atitudinea rea a oamenilor au cauzat-o, poate să dispară atunci când sufletul întunecat întâlnește bunătatea cuiva care vede dincolo de aparențe. Cineva care crede în schimbarea radicală pe care Dumnezeu o poate realiza în viața omului. Însă de acum încolo, autorul abordează transformarea unei fete inocente și bune la suflet, pe nume Fantine, în cineva care, din cauza unei iubiri naive ajunge să aibă în brațe un copil, niciun loc de muncă și o viață încercată.

Personajul Fantine în filmul „Mizerabilii”

Despre cum societatea își cumpără o sclavă

Aici e partea în care m-au năpădit o sumedenie de emoții contradictorii. Trăiri prin care cred că mulți dintre noi trecem atunci când citim o carte bună. Eram frustrată și de-a dreptul plină de dezgust față de nerușinarea și acțiunile animalice oamenilor față de ființele neputincioase.

Fantine, neputincioasă și fără vreun venit, își lasă micuța de câțiva anișori în grija unor hangii. Le dă o parte din banii pe care îi avea, promițând că va trimite lunar bani pentru îngrijirea fetiței. Dar cei doi soți, imediat după plecarea mamei, iau toate lucrușoarele frumoase ale fetiței și le dau propriilor fete, iar banii îi întrebuințează pentru orice altceva, dar nu pentru îngrijirea lui Cosette, cum de altfel îi era numele micuței. I se dau hainele cele mai ponosite și cele mai grele munci. Personajul ei rămâne unul tăcut pentru tot restul poveștii, menit parcă doar să ne provoace mila față de soarta nenorocită a ei și a mamei ei și dezgustul și mai profund față de cuplul în grija căruia fusese lăsată.

Urmăream firul poveștii. Prevedeam niște decizii proaste (dar insuflate de spiritul dezinteresat și grijuliu al unei mame). Vedeam niște capcane în care protagonista urma să cadă. Parcă mă rugam să ia altă decizie, știind și cealaltă latură a poveștii, pe care protagonista încă nu o știa. Și tot aici e partea în care m-am oprit din citit. Am pus cartea deoparte. Și m-am așezat să scriu despre ea. Pentru că, pur și simplu, e prea mult uneori. Fie ea și o poveste imaginară. Dar e și mai greu atunci când realizezi că autorul nu a făcut nimic altceva decât să aștearnă pe hârtie realități. Realități pe care uneori le omitem. Sau ignorăm.

„Suferința socială începe la orice vârstă.”

Victor Hugo

Povestea tristă a Fantinei continuă. Însă pe parcursul ei, în mijlocul celui mai de răscruce moment al lui Fantine, un anume domn Madeleine apare și îi schimbă destinul sau, mai bine zis, încearcă. Acest domn Madeleine e un bărbat la vreo 50-60 de ani care, prin afacerea de succes pe care ajunsese să o conducă, oferă de lucru tuturor celor care au nevoie, ba chiar ajută și de bunăvoie, fiind un fel de oglindire a episcopului și a cărui adevărată identitate o aflăm la finalul primului volum.

Mai departe, ce să mai spun, fără să dau spoilere (dacă nu le-am dat deja :D) Mă opresc aici cu descrierea sumară a acțiunii primului volum din Mizerabilii, roman considerat una dintre cele mai mari capodopere a umanității și una dintre cărțile pe care aș vrea să le pun pe lista de cărți de citit a copiilor mei. Mizerabilii este un must pentru orice cititor pasionat.

<img data-attachment-id=

Pentru impresii zilnice legate de lecturile preferate, mă puteți găsi pe pagina de Instagram @raftul_unei_scriitoare, iar dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre cine sunt și ceea ce fac, puteți arunca un ochi aici.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.