Cum să pleci din Coreea cu inima tristă…


A trecut aproape un an de zile…

… de când am luat decizia să pun piciorul într-un avion care avea ca destinație capătul celălalt al lumii – tocmai eu, o pasionată a seriei Dezastre în aer. 

Și sub influența amintirilor care încă îmi dau târcoale și parcă vor să mă tragă în magia lor, nelăsându-mă să termin ceea ce e mai  important pentru mine în acest moment – licența – am decis să descriu sumar ce a însemnat pentru mine părăsirea Coreei, după ce o „simțisem pe propria piele” pentru aproape două săptămâni. Poate, poate, în felul ăsta, îmi va mai reveni, puțin, motivația de a continua să citesc interminabilele articole științifice și cărțile din domeniu. 😀 Și în felul ăsta îmi închei, întrucâtva, și „jurnalul călătoriei mele pe continentul asiatic”.

Dacă este ceva ce mi-a trecut prin cap în ziua când am plecat din Coreea, atunci a fost gândul că este uimitor cum într-o țară atât de mică se pot ascunde atâtea locuri superbe.

Mi-aș fi dorit…

… să am mai mult timp, să petrec câteva ore la fiecare punct din planul meu, să simt locul pentru mai multă vreme. Să las locul respectiv să mă inspire. Să ajung să petrec atât de mult timp acolo încât să ajung să îl simt o parte din mine, în așa fel încât, pe viitor, când amintirea lui îmi va reveni să simt încă feeling-ul pe care l-am avut când m-am aflat acolo. 

Am plecat din țară cu ideea și gândul că odată ce voi ajunge aici, în Coreea, îmi voi face „damblaua”, voi vedea și voi experimenta tot ce am vrut și mă voi întoarce înapoi. Fără să mai am pasiunea arzătoare pentru Coreea. Că mă voi întoarce chiar cu ideea că nu mai țin atât de mult să fac studii acolo. Că voi vedea lucruri care mă vor determina să plac mai puțin Coreea.

Dar m-am întors în țară…

…cu inima puțin tristă. Mi se făcuse deja dor de tot ce însemnase Coreea de cum a decolat avionul de pe aeroportul Incheon și cu greu mi-am stăpânit lacrimile, în timp ce priveam pentru ultima dată luminile orașului pe care le lăsam tot mai departe. Coreea a însemnat pentru mine experiența adolescenței mele târzii. Experiența pe care o privesc ca pe un punct important în viața mea.

Călătoria care m-a determinat să privesc niște aspecte ale vieții diferit și mai matur, care m-a determinat să mă gândesc mai profund la deciziile care îmi stau în față și m-a făcut să realizez că a venit anul cel mai dificil pentru mine. Cel mai provocator și plin de decizii cruciale, care mă vor influența. Sunt puțin temătoare și, uneori, incertitudinile mă prind la mijloc.

Tind să mă las copleșită, dar îmi iau inima în dinți.  De fiecare dată enumăr toate motivele pentru care sunt recunoscătoare până acum, toate acele momente în care Dumnezeu m-a surprins în cel mai frumos mod și decid că viața mea îi aparține și în continuare. Și că indiferent de întrebările pe care le am în acest moment cu privire la care este viitorul meu de aici încolo, de ce anumite lucruri au ieșit altfel decât mă așteptam, El știe ce este cel mai bine pentru mine.

Mai este ceva …

… ce călătoria în Coreea mi-a oferit. Ceva ce poate părea ciudat, având în vedere că jumătate din populația țării este agnostică, iar o altă parte bună din populație este budistă. Coreea m-a făcut să mă gândesc mai mult la cine este, cu adevărat, Dumnezeu pentru mine. M-a determinat să mă gândesc mai mult la viața mea din punct de vedere spiritual și să realizez care sunt aspectele la care trebuie să lucrez.

Dacă este ceva ce mi-aș dori să transmit tuturor celor care își doresc să ajungă acolo este că, odată ce ajungi acolo, nu te mai întorci la fel. O schimbare se va produce, cu siguranță. Fie ea și doar faptul că te simți un sărac notoriu când revii în țară, deși nu îți lipsește nimic. :)) Sau ba da, îți lipsește ceva. Bani pentru alt bilet către Coreea. 🙂

Abigaela

Studentă la marketing, pasionată de imortalizarea poveștilor oamenilor în cuvinte și cu o înclinație aprinsă către culturile asiatice.

You may also like

2 comentarii

  • Irina Simion
    aprilie 16, 2019 la 12:06 am

    Pot spune din proprie experienta ca stiu ceea ce tu ai simtit. Am fost in Coreea de 3 ori in decurs de 2 ani. Mereu același sentiment, pentru mine Coreea este . Nu pot explica nimănui de ce, cum dar din prima secundă cand am ajuns acum 2 ani, am spus că am ajuns acasa. 3 zboruri de întoarcere către Europa, de fiecare dată in timp ce avionul decolează, fără a ma gândi la nimic, incep si plâng in hohote. Probabil oamenii ma cred nebuna, dar pentru mine nebunia asta imi este atât de normală si face parte din sufletul si viata mea pentru totdeauna. Iti urez cat mai multe zboruri catre Coreea si sa vezi cat mai multe locuri!

    • Abigaela
      Abigaela
      aprilie 16, 2019 la 8:08 pm

      Mulțumesc pentru împărtășirea experienței tale legate de Coreea și pentru „urările” tale. Îți doresc experiențe cel puțin la fel de geniale pe cât îmi urezi tu mie.:)

LASA UN COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.