Korea: Day 2 - Peripeții în mai puțin de 24 de ore

Hei,

din nou sunt cu laptopul în brațe și vă scriu despre peripețiile mele (care au fost îndeajuns) din această zi sau, habar nu am, ultimele două zile. Că nici nu mai știu cum trece timpul ăsta, gândindu-mă la ce oră e în România și ce zi e aici. :))

Așadar, vă rog să fiți îngăduitori dacă găsiți vreo greșeală în această postare. 🙂

Aseară, după o aterizare superbă la Incheon, am închiriat o mașină pentru următoarele 4 zile pe care le vom petrece străbătând Coreea până la Busan, apoi vom face Coasta de Est a Coreei până la Seoul. Am cerut, rapid, informații la Turist Information Point din Incheon, pentru că eram interesată de ce chestii legate de k-pop pot vizita în Seoul. Rapid, ne-am setat drumul pentru Suwon, prima noastră oprire din traseul plănuit.

Ah, o chestie importantă este că mi-am luat o cartelă pentru net nelimitat, pentru 15 zile, ca să fiu sigură că nu voi pierde contactul cu cei care contează pentru mine. 😛 Acesta este motivul pentru care dacă mă sunați nu vă va răspunde nimeni. 🙂 Însă, în entuziasmul meu exagerat de mare, am omis un lucru super important cu privire la activarea cartelei. Și partea amuzantă era că scria mare, cu roșu, Do not forget!, dar cine să se uite?! Dar ca să fim siguri am descărcat și o variantă de hărți online. Apropo, dacă veți veni în Coreea, Google Maps este inutil. Eu vă recomand să folosiți Kakao Map sau navigația de la mașină, dacă vă veți închiria una. În orice caz, aseară eu nu foloseam niciuna din variantele despre care v-am spus mai sus. Am pus navigația pe aplicația aceea de hărți online, care a fost un eșec total.

La ce mă refer?

Ei bine, ne-am bucurat o perioadă de drum, minunându-ne de clădirile impunătoare, de infrastructură, de tot, dar după o perioadă, luându-ne după harta offline, am ieșit de pe autostradă și am ajuns într-o zonă care sigur nu făcea legătura cu Suwon. Era ora 22, noi eram buimaci, cu 3 ore de somn pe scaun în vreo 36 de ore, într-o țară plină de semne (care, deși le știam, la ora aceea erau semne chiar și pentru mine), iar noi ne-am trezit într-o zonă industrială, de pe marginea autostrăzii, care era în plin freamăt, cu tiruri ce intrau și ieșeau, oamenii care mânuiau tot felul de mașinării de descărcat sau încărcat. Ne-am dat seama instant că eram într-o situație nasoală. Am intrat pe net să caut ceva mai bun. Ce glumă bună! Netul meu nu funcționa deloc. Începeam să mă enervez că am luat o porcărie de cartelă pe care am mai dat și 49.000 woni. Și iată-ne în mijlocul întunericului, cu chestii total necunoscute în jurul nostru, oameni care dacă îi întrebai ceva în engleză nu știau să îți răspundă, și pe deasupra cu una bucată soră obosită în spate, care a început să se enerveze. Practic eram fără soluție, pentru că pentru a activa netul de la numărul românesc te rupe la bani, iar harta offline ne făcea figuri.

Până la urmă am decis să punem orașul Suwon drept destinație și nu adresa hotelului la care urma să stăm, gândindu-mă că sigur va fi mai bine să fim în civilizație decât într-o zonă industrială, care, la acea oră, credeți-mă era foarte creepy. Mi-am adus aminte de toate scenele din seriale legate de zonele dubioase din Coreea.

Cu chiu cu vai, ne-am redresat. Eram puțin buimăciți și de faptul că nu știam exact unele semne noi de circulație sau, mai ales, am avut de furcă cu acele săgeți și desene de pe șosea, dar le-am dat de cap.

Și am ajuns la Suwon, în sfârșit, după ce ne-am decalat cu câteva minute bune. Sinceră să fiu, aveam o stare foarte proastă, pentru că întâmpinasem probleme înainte să încep. Iar dacă eu încep ceva prost, mă demoralizez pentru următoarea perioadă. Așa că, aseară, când am ajuns la hotel am încercat să îmi revin prin orice chestie posibilă. Am petrecut o perioadă bună de timp în fața ferestrei, după ce ai mei adormiseră, admirând și ascultând zgomotul orașului, care deși era ora 1 noaptea, era în plină forfotă. Tot acum mi-am dat seama și de ce cartela mea de Coreea nu funcționa și i-am dat de cap.

Iar azi, când m-am trezit, aveam aceeași stare proastă + oboseală. Dar din aia de proporții. Se pare că fusul orar și orele nedormite își spuneau cuvântul. Nu aveam chef de nimic, doar să dorm. Ceea ce mă frustra și mai tare, pentru că doar eu făcusem planul și știam cât de mult voiam să văd toate locurile pe care mi le-am propus. Plus de asta, mai aveam și amintirea serii trecute în care eșuasem lamentabil și nu aveam nevoie de o altă experiență asemănătoare.

Dar, ziua de azi a fost neașteptat de superbă! Absolut genială.

Suwon este al 7-lea oraș din Coreea cu o populație de vreun milion de oameni, dar destul de impunător. Ceea ce ne-am propus să vizităm a fost Fortăreața Hwaseong, obiectiv UNESCO, una dintre cele mai vechi fortărețe din Coreea și una dintre cele mai frumoase.

E dificil să vă descriu în cuvinte toată splendoarea pe care am văzut-o azi, așa că o să las pozele să vorbească de la sine. Am vizitat întreaga fortăreață, de-a lungul zidului, și ne-am bucurat de priveliști geniale asupra orașului Suwon, am vorbit în coreeană, mai bine zis un amestec de coreeană și engleză. Cel puțin de dimineață. Parcă aveam limba încurcată și creierul pus pe pauză. Sora mea mă băga la înaintare, pentru că eram singura punte de legătură între ei și coreeni, așa că pe umerii mei apăsa o povară grea. :))

Am reușit să ne descurcăm până la urmă, iar până la finalul zilei, am ajuns să vorbesc de mai mult de 5 ori în coreeană, și una dintre discuții a fost cu o ahjumma (femeie în vârstă) de la Tourist Information, care a ajuns să mă întrebe cum a ajuns să îmi placă Coreea și cu cine sunt aici, plus multe altele. Ceea ce m-a surprins a fost că toți doreau să știe de unde suntem. Ce-i drept, am văzut fooooarte puțini turiști străini aici.

Ce am făcut la Hwaseong special?

Ei bine, am făcut, pentru prima dată în viața mea, o hârtie tradițională, pe care mi-am personalizat-o. Și a fost o experiență foarte faină pe care vi-o recomand. Iar a doua chestie super interesantă și amuzantă, în același timp, a fost că am avut posibilitatea să încerc hainele de regină și era cât pe ce să îmi rup gâtul la propriu. Cocul acela imens pe care l-am tot văzut prin drame și mi se părea foarte interesant cântărește enorm. Pentru că acel coc era un fel de coroană pentru ei. Și, îmbrăcată precum o regină a Joseon-ului, m-am dus pe tron să fac poze. Și acolo am dat de un coreean, care, la fel ca și mine, era îmbrăcat în haine regale. Și tatăl lui, care îi făcea poze, a zis că de ce să nu facem poze amândoi, că na, dădea bine: eu, regina, el, rege. Ies pozele mai reale. Așa că ce puteai să mai faci? Mai ales că eram în Coreea și nu poți trece peste ceea ce spun bătrânii. :)) Și uite așa, am ajuns să „particip” la propria căsătorie „aranjată” cu un coreean. :)) (Dacă nu știați, în Coreea încă se practică ideea de casătorii aranjate de către părinți).

Una peste alta, am avut o zi plină, în care am avut ocazia să experimentez o groază de lucruri și să înțeleg mai bine coreenii. Și concluzia la care am ajuns e că sunt oameni faini. Care chiar vor să te ajute, chiar dacă nu pot vorbi engleza. Preferă să meargă cu tine, doar ca să știe că ai înțeles unde trebuie să ajungi.

Și ne-am încheiat ziua mergând într-o piață de fructe, unde a fost foarte tare modul în care am fost abordată pentru a alege ce fructe vrem să luăm. Tipul care vindea acolo mi-a spus că cine câștigă dintre noi doi la piatră-hârtie-foarfece, va alege ce fructe o să iau. Mi s-a părut super amuzant modul de a-și vinde marfa. Asta numesc eu ”marketing tradițional”. :))

Pe lângă asta, am avut ocazia să văd o ceartă serioasă între o ajumma-clientă și o fată tânără. Și am crezut că genul acesta de chestii se întâmplă doar în drame, dar cuvintele spuse de acea tanti erau ceva de speriat. :))

Ah, și am mai rămas uimită de piațetele în care găsești femei pregătind kimchi sau alte murături pe stradă.

Și dacă vă întrebați ce mănâncă un vegetarian în Coreea, meniul sună cam așa: dimineața – bibimbap, la pranz – bibimbap, seara – bibimbap. :)) Glumesc, sunt doar primele zile. :)) Trebuie să găsesc eu și alte feluri vegetariene aici.

Și am încheiat ziua parcurgând o parte importantă din drumul spre Baekje.

Închei aici pentru că ora locală este 00:30, iar mâine mă așteaptă Baekje Cultural Land, locul unde a fost filmată o parte din super cunoscuta dramă „Moon Lovers. Scarlet Heart: Ryeo”, pe care vi-o recomand din tot sufletul. Ah, și apropo de asta, fortăreața vizitată azi, mai exact palatul din interiorul ei a fost locul de filmare al dramei „Giuvaerul palatului”.

Am promis că vă povestesc și despre cum era să pierd avionul de Seoul. Sora mea a avut de corectat o licență, iar eu am vrut să scriu articolul anterior, așa că ne-am uitat de un loc apropiat de indicatorul spre poarta noastră de îmbarcare, pentru a putea lucra. Și am stat liniștite crezând că suntem la doi pași. Ne-am ridicat să plecăm cu 40 de minute înainte de decolare. Iar eu de curioasă, m-am uitat pe afișaj pentru a revedea poarta. Nu vă pot descrie fiorii care m-au trecut când am văzut pâlpăind în roșu LAST CALL. Știu doar că am strigat către ei că e LAST CALL, iar în următorul moment fugeam prin aeroportul plin de oameni. Iar poarta aia nu mai apărea odată. Vreo 3 minute am alergat cu bagajele după noi. Simțeam că îmi arde gâtul, iar picioarele îmi tremurau de-a binelea. Știam că e posibil să clachez dacă nu apare poarta mai repede, dar exact când mă gândeam dacă Răzvan a reușit să facă asigurarea medicală internațională, ne-a apărut poarta în față. Și mai erau vreo 10 oameni înainte noastră. Nu vă spun cât de ușurată m-am simțit atunci, dar eram terminată. Transpirată, cu dureri de gât, de spate, de picioare și imposibil să îmi reglez respirația. A fost un moment horror. Dar având în vedere că merg cu a mea soră și Răzvan, peripețiile nu sunt excluse. Garantat. Pentru că ei își trăiesc viața la limită, pentru ultimul moment, iar eu sunt exact în partea opusă, dar cu ei, sunt în minoritate. :))

Momentul a fost teribil, dar acum povestesc râzând. Ca toate peripețiile mele cu ei, de altfel.

Și drept încheiere, vă las o imagine unde din avion când ”ziua se îngână cu noaptea”.

P.S. Pentru prima dată am văzut că poți avea net în avion. Pentru 10$ ora. 🙂