Capitolul 7 « Abigaela

Din spatele politistului, un baiat isi facu aparitia. Era Ahn Chen.

Ahn Chen se aseza langa ea si o privi. Apoi , isi aseza mana peste mainile ei care tremurau din toate incheieturile. Ii zambi incurajator si apoi se intoarse catre sergentul care o interogase pana acum.

Ati putea sa-mi spuneti , va rog, la cat a fost setata alarma? Il intreba el pe sergent.
La 14:30 .
Am inteles. Pot confirma ca So Ra a parasit liceul abia dupa ora 17. Pana atunci m-a urmarit pe mine cat faceam antrenamentul, apoi si-a petrecut o vreme pe banca de pe acoperisul cantinei, iar apoi a citit o carte in clasa ei. Puteti confirma chair dvs. acest lucru. Verificati inregistrarile camerelor de supraveghere ale scolii.

So Ra se uita la el si inghiti in sec. Nu ii venea sa-si creada ochilor . Cum de Ahn Chen stia tot ce facuse. Chiar ii spusese tot micuta aceea? Dar ea nu avea cum sa stie. Asta insemna ca Ahn Chen , dupa ce aflase ca ea il urmarise, o urmarise si el, la randul lui? Dar de ce? De ce ar face el asta? Voia sa se razbune?

Sergentul mirat, ceru sa i se aduca video-ul de la camerele de supraveghere. Dupa ce il urmari, constata ca, intr-adevar, baiatul avusese dreptate.

Atunci, So Ra, de ce nu ai mai fost cu grupul unde planuiserati sa mergeti?

So Ra tacu putin,apoi spuse, lasand capul in jos:

Pentru ca am vazut pe cineva pe care-l simpatizez, alergand grabit, si am vrut sa vad ce face.

Ahn Chen se intoarse putin, privind-o. Deci era adevarat. Micuta “ gunoiera” chiar avusese dreptate. Zambi si lasa si el, la randul lui, capul in jos.

Politistul ii privi pe amandoi. Apoi, dand indiferent din cap, i se adresa lui So Ra:

Sper ca dupa sperietura zdravana pe care ai tras-o azi sa te gandesti mai bine, pe viitor, inainte de a mai hartui pe cineva, domnisoara So Ra!
Am inteles. Imi pare rau, zise aceasta, aplecandu-si capul in semn de respect.

Pe drumul de intoarcere, cei doi mergeau tacuti unul pe langa altul.

De ce ai venit, Ahn Chen? Ce vrei de la mine?
Nimic, So Ra. Cineva poate sta pe langa alta persoana si din alte motive, nu doar pentru ca vrea ceva.
Ca de exemplu? Zise ea, intorcandu-si capul spre el, in timp ce vantul ii arunca o suvita pe fata.
Vrea sa devina prietenul ei.
Ce?
De ce nu vrei sa ma lasi sa devin prietenul tau?

So Ra se uita la el. Era sincer. Ahn Chen fusese asa mereu. Dar de ce la auzul acestor vorbe, ea simti ca voia sa plece? De ce simtea ca voia sa fuga undeva departe si sa tipe cat o tinea gura? De ce ii era atat de greu sa ii dea un raspuns afirmativ?

El astepta. Asa cum asteptase si ea atata timp. Lungile ei asteptari cand el facea antrenamente, cand statea la clubul de matematica si multe altele. Pana acum, de ce nu a observat-o? De ce tocmai acum venea ?

Ce crezi despre mine . Ahn Chen?
De ce este important pentru tine asta?
Vreau sa imi dau seama ce ascunzi si ce vrei de fapt de la mine cerandu-mi sa devin prietena cu tine.

El rase amar. Era atat de dificila.

So Ra, uita-te in ochii mei, zise el , intorcand-o cu fata spre el, tinandu-i umerii cu mainile. Nu am niciun motiv ascuns.
Jinjja-yo? ( Chiar asa?), ii zise ea , neincrezatoare.
Da, So Ra. Crede-ma. Vreau doar sa fiu alaturi de tine si sa-ti arat partea frumoasa a lumii in care traiesti. Inceteaza sa mai ii vezi pe toti ca fiind impotriva ta. Sunt oamenii care cred in tine. Iar eu sunt unul dintre ei. Cred in tine. Cred ca esti o persoana buna. Doar ca inca nu ti-ai dat seama. Voi fi aici intotdeauna cand o sa ai nevoie sa plangi, sa strigi, sa bati pe cineva, sa razi, sa te bucuri, sa te distrezi.

O lacrima isi facuse loc pe la coltul ochilor ei si cazu nestingherita. Ii venea sa planga, dar nu de tristete, ci regretand ca trecuse atat de mult timp de cand ura, atata timp de cand lasase in inima ei doar sentimente negative. Oare venise timpul sa puna capat? Asa se simtea oare cineva care avea un prieten de incredere?

Isi ridica fata din pamant, de unde o pironise cand prima lacrima isi facuse aparitia si se uita in ochii mari si negri ai lui Ahn Chen, apoi, abia perceptibil, sopti:

Ahn Chen, fii prietenul meu, te rog.

Acesta zambi, si ii intinse mana dreapta, ca semn al increderii. Ea zambi si i-o intinse, la randu-i, fara nicio ezitare.

…………………………………………………………….

Grupul “ Numarul 3” mergeau agale spre drumul catre scoala.

Ji Min lovi cu piciorul o doza goala de Pepsi, zicand:

Ce vom face azi? Cum o sa ne distram?
Taci, Ji Min, poti sa lasi sa treaca o zi si fara sa te iei de cineva, zise So Ra , absenta.
Te-ai lovit la cap, sefa? Zise el, batjocoritor. Tocmai tu nu ai chef de distractie azi?
Ji Min, ce ai? Ai dormi cu fata la cearceaf? Zise, maraind, printre dinti, David. Taci odata, pana nu o sa te trezesti cu o mama de bataie buna.
Pff, zise Ji Min, intorcandu-si privirea.

Vazu ceva.

Hei, zise el, trangandu-l de mana pe David, nu e aceea Young Soon?
Ba da. De ce?
Ti-am zis ca am chef de distractie. Hai sa ne jucam putin cu ea. Stii si tu ca a primit Numarul 3 , de la So Ra, zise el intorcandu-se catre ea si accentuand ultimele cuvinte. Si am lasat-o cam lejer pentru cineva care a primit Numarul 3.

Ceilalti incepura sa rada, pornind dupa Ji Min. So Ra ramase in urma, vrand sa intervina la momentul potrivit, ca sa poata multumi pe toata lumea.

Young Soon, micuto, ce faci? Rosti, batjocoritor David.

Young Soon incerca sa se retraga din grupul care o inconjurase, dar acestia fura mai rapizi. Unul dintre ei ii smulse jucaria care era agatata de unul dintre buzunarele ghiozdanului.

Nu, nu pe aceea, rosti ea disperata.

Era singura jucarie pe care i-o daduse Ahn Chen ultima data cand se intalnisera. Tinea foarte mult la ea. Si nici in ruptul capului nu i-ar fi lasat pe acesti huligani sa i-o ia.

O, vai! E jucaria de la mamica? Ii zise Ji Min, tinandui-o in sus, unde sa nu poata ajunge.
Da-mi-o incoace. Nu ai niciun drept sa mi-o iei.
O vrei? Ii zise rautacios, Ji Min. Atunci du-te si ia-o.

Zicand acestea, Ji Min ii arunca jucaria in mijlocul drumului. Young Soon se uita urat la el, apoi alerga in mijlocul drumului, neluand in seama masinile care treceau. Nu lua in seama nici macar strigatul de avertizare a lui Ahn Chen, care se indrepta spre scoala chiar in acel moment.

Baiatul realiza ca daca nu facea ceva, Young Soon urma sa pateasca ceva. Isi arunca ghiozdanul greu pe trotuar si fugi in mijlocul drumului sa o ia de acolo pe fata.

O masina gonea catre ei, Young Soon nu o vedea, iar Ahn Chen stia ca daca nu intervine, micuta va avea de suferit. Asa ca ajuns langa Young Soon, reusi doar sa o impinga pe partea cealalta, inainte ca masina sa-l loveasca din plin, aruncandu-l la 5 metri in fata, dupa ce acesta se izbise puternic de parbriz.

So Ra intepeni. Ahn Chen? Fugi din locul unde era catre el. Cand ajunse , cazu langa el si incerca sa faca ceva. Il striga, ii atinse mana, fata, doar, doar i-o da un semn de viata. Cand vru sa-i ridice capul, ramase ingrozita. Un lichid rosu aprins incepu sa curga. Sange!

Simti ca i se taie picioarele si incepu sa planga. Nu Ahn Chen!!!! Nu trebuia sa faca el asta. De ce se aruncase el sa o salveze pe Young Soon? Nu, nu avea cum sa fie adevarat. Tragandu-l de maneca, in incercarea de a stoarce de la el chiar si cel mai mic semn de viata, ii zise:

Ahn Chen, ce faci? Ahn Chen , deschide ochii, te rog. Ai zis ca vrei sa fii prietenul meu.

Lacrimi si mai mari isi facura aparitia in ochii ei, cand nu primi niciun semn de viata de la el. Teama ei se transforma in disperare.

Ahn Chen!!!!! Nu ma poti lasa asa. Nu poti sa-mi faci asta. Nu asta inseamna prietenie adevarata. Ai zis ca o sa fii mereu langa mine. Chiar si cand plang. De ce nu faci ceva? Nu vezi ca sunt langa tine?

Paramedicii care sosira la locul accidentului fura nevoiti sa o ia cu forta de langa el. Se prinsese de hainele lui , nedorind sa-i mai dea drumul.

Nu, nu vreau sa plec de aici! Va rog lasati-ma. Nu, nu i se poate intampla asta lui Ahn Chen. Nu. E prietenul meu. A zis ca o sa fie alaturi de mine mereu. Nu poate pleca de langa mine.

O doamna asistent o lua in brate incercand sa o linisteasca. So Ra se uita la ea, spunandu-i:

Lasati-ma sa merg la spital. Va rog. Trebuie.
Micuto, linisteste-te.
O sa fie bine, asa-i? Zise ea , cu ochi rugatori.
Vom vedea, micuto. Vom vedea, ii raspunse aceasta strangand-o la piept.

Patru zile mai tarziu, soarele de primavara isi arunca razele sale peste oras. Pentru multi oameni ar fi trebuit sa fie o zi normala de munca si de scoala, dar nu. Nu si de data asta. In ciuda vremii de afara, in sufletele elevilor din liceul MiRae era tristete. Copiii se adunasera pe spatiul verde din curtea liceului, pentru ultima data in aceasta formula. Erau prezenti pentru a-si lua ramas bun de la cel care incercase sa se apropie de fiecare dintre ei. Cel care fusese un exemplu pentru fiecare dintre ei. Cel care incercase sa puna capat rautatilor din liceu. Cel care se luptase pentru a face din scoala lui un loc mai bun pentru copii, pana in ultima clipa. Dar ce se va intampla de acum incolo? Pentru ca…Ahn Chen murise.