Capitolul 8

So Ra stătea rezemată de copacul care umbrea mormântul lui Ahn Chen. De când acesta murise, își petrecea câteva ore bune pe zi aici. Deși mulți ar fi crezut că a înnebunit când o vedeau, ei nu îi păsa. Voia să fie aici. Avea nevoie să își pună în ordine viața. Nu mai voia să trăiască la fel ca până acum. Nu avea nici o satisfacție. Nimic. Nimic de care să fie mândră. Și dacă nu ar fi fost Ahn Chen să îi arate că greșea, probabil că ar fi continuat la fel. Se simte vinovată. Pentru tot. Dar mai ales pentru moartea lui Ahn Chen. Pentru că totul se întâmplase din cauza ei. Dacă nu i-ar fi dat lui Young Soon Numarul 3, dacă nu i-ar fi lăsat pe Ji Min și David să o tachineze pe Young Soon în acea zi , nu ar mai fi trebuit să privească o piatră rece; ar fi privit o persoană cu un zâmbet cald și niste ochi negri, cu părul zburlit. O persoană care ar fi devenit un săritor în înalțime faimos. Iar ea ar fi fost mândră să spună că este prietena lui.  Dacă…

Începu să plângă, regretând amarnic toate deciziile ei. Plângea pentru Ahn Chen, plângea pentru că a fost încăpățânată, orgolioasă, rea, dar mai presus de toate, plângea simțind regretul că ar fi putut petrece mai mult timp cu Ahn Chen , dar nu a făcut-o. De ce? Pentru că s-a îndoit. În inima ei, mereu existase îndoială. Se îndoia de oamenii din jur, se îndoia de prieteni, de părinți, se îndoia până și de ea. Nu avea încredere. Și acum , acum când reușise să aibă încredere în cineva, cineva care o făcuse să aibă puțină încredere și în ea, că poate deveni o persoană bună, acea persoană îi fusese luată. Și ea fusese cea care permisese acest lucru.

Își strânse genunchii la piept și își așeză capul pe brațe, suspinând, când…

• Tu ești Lee So Ra?

O mână care îi atinse umărul și vocea blândă, o făcu pe So Ra să tresară. Ridică ochii înroșiți și reuși să vadă, ca prin ceață, o femeie înaltă, ce o privea curioasă. Își duse mâna la față pentru a-și șterge lacrimile.

• Da, eu sunt, zise ea. Cine sunteți?
• Sunt mama lui Ahn Chen.

So Ra sări în sus, așezându-și uniforma.

• Bună ziua, vă rog să mă iertați, eu nu am vrut să…
• So Ra, zise femeia, întrerupând-o. Nu te scuza. Nu am venit să te cert. Te urmăresc de câteva săptămâni cum vii în fiecare zi aici. La început, nu am știut cine ești, dar am fost la școală și am întrebat.

Când auzi de școală, So Ra se întristă. Știa ce părere au despre ea. Probabil că și de data asta îi făcuse reclamă proastă. Trebuia să se schimbe, pentru că…

• Mi-au spus lucruri frumoase despre tine, continuă femeia.
• Poftim?
• Mi-au spus despre comportamenul tău de când a murit Ahn Chen și toți rămân mișcați când văd loialitatea ta față de el. Îți mulțumesc, So Ra. Ești așa o fată bună. Ahn Chen ar fi cu adevarat mândru să vadă asta. Daca nu i s-ar fi întâmplat acel accident…
• Este vina mea, zise So Ra, iertați-mă. Dacă aș fi intervenit la timp, nu s-ar fi întâmplat asta.
• Nu, nu e vina ta, fetițo, zise femeia, îmbrățisând-o. Nu mai plânge.

Rămaseră câteva momente așa. So Ra nu mai zise nimic, mulțumindu-se să rămână în îmbrățișarea strânsă a femeii. Voia să nu se mai simtă vinovată, dar știa că dacă desparțea mai devreme grupul “ Numărul 3”, totul ar fi fost bine. Făcuse prea târziu asta.

• Ar fi trebuit să despart grupul mai devreme, zise ea, aproape șoptit.
• Important este că ai făcut-o. Chiar dacă asta a fost prea târziu. Ai pus capăt, zise femeia înțelegătoare.
• Pentru ce ați venit azi aici? Să mă vedeți? Întrebă So Ra.
• Da. Trebuie să îți dau ceva ce-ți aparține.

So Ra se uita mirată la ea, neînțelegând ce vrea să spună. Femeia continuă:

• Ahn Chen ți-a lăsat un bilet.