Brancarde indisponibile. Cărăm mâncare!

Context: Într-un spital din zilele noastre, în capitala unei țări de lângă Mama Rusie.

Protagoniști:

Un medic dedicat, rămas aici pentru că era cea mai bună ofertă din cele două care i-au fost propuse. Să meargă să facă voluntariat într-un spital din Siria sau să rămână în spitalul din capitala acestei tari – o variantă puțin îmbunătățită de voluntariat. A ales ultima variantă nu pentru că era mare diferență între cele două oferte, dar avea un singur avantaj. Era lângă familie. În rest, nicio diferență.
O asistentă panicată, puțin neîndemânatică, dar care încearcă să se facă utilă.
O femeie însărcinată, care suferă o complicație severă.
Un soț neștiutor, nervos și speriat. Nu știe că e pe cale să își piardă și soția și copilul nenăscut, doar datorită unei chestii minore. Mai exact, utilizarea în scopuri personale a unor echipamente medicale.

Domnule doctor, repede, trebuie să mergeți la primirea Urgențe! strigă asistenta înspăimântată, dând buzna în cabinetul medicului de gardă.

Acesta, obosit de la atâta muncă pe care o avusese peste noapte, trăgea un pui de somn pe scaunul inconfortabil din biroul lui. I-ar fi prins bine să fie măcar unul puțin mai moale, nu un amărât de scaun rabatabil, dar ce putea să spună?! Știa, la fel de bine ca și ceilalți, că nu sunt fonduri. Nevoile spitalului sunt prea mari pentru puținele fonduri acordate. Iar echipamentele de care aveau nevoie … puteau fi amânate. Cele vechi mai merg. Puțin cam demodate, dar, contează?!? De unde bani?

Medicul se ridică și se frecă la ochi.

Ce e de data asta? întrebă el, uitându-se la asistenta care stătea încă în ușă, urmărindu-i fiecare mișcare.
O gravidă! Pare destul de grav.
Ce-i? zise el, luând-o la fugă pe hol.
Credem ca e vorba de preeclampsie*.
Cum s-a ajuns la așa ceva?
Era singură acasă și a început să se simtă rău. Abia a reușit să sune o moașă. Moașa și-a dat seama că e complicație, așa ca l-a sunat de urgență pe soțul femeii. Așa a ajuns la spital.
Fără salvare?
Fără.
Oamenii ăștia sunt nebuni!

Medicul traversă în fugă sala de Urgențe și ieși afară. Strigă la câțiva infirmieri care stăteau acolo:

Aduce-ți repede o brancardă!
Nu avem, veni răspunsul.
Cum să nu aveți? se înfurie medicul. Dar ce e ăsta? Cabinetul medicului de familie să nu aveți așa ceva???? E spital, pentru numele sfinților! Veniți imediat cu una.
Sunt toate ocupate, domnule doctor.

Medicul se abținu să nu le adreseze câteva vorbe urâte și se îndreptă către mașina arătată de asistentă. Pe bancheta din spate, tânăra mămică se ținea de burtă, având fața transpirată și părul răvășit.

Doctore, te rog, fă ceva! strigă aceasta, printre dinții încleștați. Nu vreau să pierd copilul!
Vă rog sa vă calmați. Sunt aici și totul va fi în regulă.

Medicul îi verifică pulsul. Nu era bine deloc. Întrecea limitele normale. Se adresă soțului femeii. care stătea lângă mașină, neputincios.

Ajută-mă să o cărăm.
Ce? Dar nu trebuia să aduceți o targă? Cum să cărați o femeie așa?
Domnule! Nu e momentul să discutăm acum probleme administrative!
Cum? Nu permit ca soția mea să fie tratată așa, ca ultimul om. Am adus-o aici ca să fie tratată cum trebuie, nu să o car eu, când puteți aduce o targă.
Domnule, știi ce faci acum? Îți omori soția. Timpul contează la noi. O secundă e vitală. Soția ta suferă de o complicație extrem de severă. O secunda în plus și îi vei trimite pe amândoi pe lumea cealaltă. Și pe ea, și pe copil. Dacă nu ai de gând să mă ajuți, nu îmi sta în drum, o fac singur.

Bărbatul, speriat de-a binelea de vorbele medicului nu mai șovăi nicio clipă și îl ajută pe doctor să o care pe soția lui. Ajunși în sala de la Urgențe, medicul o așeză pe un pat și începu un consult amănunțit.

Asistentă, ia-i un test de urină. Verifică proteinuria. Cheamă rapid pe cineva să îi ia analizele de sânge. Trebuie să le consult imediat, ordonă el, în timp ce apăsa partea superioară a abdomenului gravidei. Aceasta țipă. Vă doare capul?
Simt că îmi explodează, zise ea, abia răsuflând.
Câți ani aveți?
36.
Aveți vreo boală?
Nu.
A câta sarcină e?
A doua.
Câte luni aveți?
6 luni jumate.
Ați avut hipertensiune la prima sarcină?
Da, dar am ținut-o sub control.
Ați avut vreo criza de preeclampsie?
Una singură.

Asistenta veni în fugă, aducând împreună cu ea o altă asistentă, care se grăbi să îi ia analizele de sânge. Medicul îi așeză masca de oxigen la gură, apoi se întoarse pentru a o conecta la aparatul ce îi monitoriza tensiunea și bătăile inimii. În timp ce femeia părea că se liniștește, medicul își notă ceva în fișa medicală de observație.

Nu după multă vreme, asistenta sosi cu rezultatele ambelor analize. Prezenta proteine în urină. Analizele de sânge arătau modificări față de cele de la ultimul control ginecologic. Nu era bine deloc. Fătul ar putea avea de suferit. Dar, mai întâi trebuiau prevenite convulsiile care puteau însoți o eclampsie**.

Administrează-i magneziu în vene. Monitorizează-i în continuare tensiunea arterială și verifică fluidul din organism. Ar putea avea nevoie de o intervenție de urgență în cazul în care sângele nu va continua să ajungă în cantitate suficientă la făt. Trebuie sa evităm consecințele letale asupra fătului. Asigură-te că mă anunți la cea mai mică modificare ce apare la starea ei.
Am înțeles, domnule doctor, răspunse asistenta, grăbindu-se să aducă la îndeplinire ordinele primite.

Medicul mai verifică încă o dată că totul era în regulă, apoi se îndreptă către ieșirea principală. Avea ceva de pus la punct. Se opri la chioșcul din interiorul spitalului:

O cafea, te rog.

În timp ce aștepta cafeaua, medicul privi pe ușile de sticla la ceea ce se petrecea în fața spitalului, lângă intrarea pentru Ambulanțe. Nu își putea crede ochilor scena care se desfășura în fața lui. Avusese noroc azi. Dar, în alte situații, o brancardă ar fi putut face diferența între viață și moarte. Scoase telefonul și imortaliză momentul.

„Nu avem brancarde disponibile!”.

Sper că niciun pacient nu va mai auzi vreodată aceste cuvinte, atunci când va trece prin cea mai cumplita durere și, de asemenea, sper că nicio bătrânică de 90 de ani, cu fractură de șold și cu stare destul de gravă de sănătate, nu va mai fi nevoită să fie cărată în brațe până în sala de Urgențe unde să o poată consulta medicul. De ce? Pentru ca nu avem tărgi disponibile.

Poate că pe moment, ne vom resemna și vom spune „Asta e!”, însă când, doar la câteva zile distanță, vezi o asemenea imagine ce se desfășoară în fața ochilor tăi, simți că vrei să mergi și să îi tragi de guler pe cei responsabili. Dar nu poți, pentru că ești, încă, cineva care nu poate spune prea multe pentru că nu cunoaște cât ar trebui domeniul. Doar un singur lucru poți face. Să scoți telefonul și să te asiguri că iei o dovadă de la „locul faptei”.

Poate ești doar un cetățean neînsemnat al acestei țări, dar ai un mic atuu. Știi să mânuiești puterea cuvintelor. Și îți rămâne doar o singură speranță. Poate că nu ai reușit să intri în acest sistem să aduci schimbarea măcar în bucățica ta de activitate, dar ai un loc unde poți scrie despre schimbarea pe care ți-o dorești atât de mult.

Ai simțit vreodată acea văpaie care te arde în ceafă atunci când vrei să spui despre un lucru asupra căruia mulți vor să păstrezi tăcerea? Știi cum se intensifică acel sentiment atunci când îți iei curajul să aduni dovezi? Și în acel moment, după ce dovada este salvată în memoria telefonului tău, te întorci să privești în spate, vrând să descoperi motivul pentru care simți că te arde ceafa. Și întâlnești o pereche de ochi care te sfredelesc și o privire dezaprobatoare, puțin amenințătoare, iar omul respectiv dă din cap, ca și cum urmează să ți se întâmple ceva rău. Normal că nu îi convine. Probabil este unul dintre cei care se vor înfrupta din bucatele de pe platourile cărate. Ai fost prins în fapt. Acuzat pentru că deții simțul dreptății. Ți se face pielea de găină și mai că vrei să ștergi poza din telefon, dar există o fărâmă de revoltă în tine care te face să te încăpățânezi și să îi întorci un zâmbet celui care se uită la tine atât de urât.

Oameni buni, tărgile sunt pentru cărat bolnavi, nu mâncare!

Poate că mi-a luat ceva vreme până să mă decid să scriu acest articol, dar vreau ca, începând de azi, să am mai mult curaj să scriu despre realitatea dură de care ne lovim zilnic. Și, tot de azi, nu vreau să mai ascult vorbele oamenilor care îmi spun ca degeaba lupt, pentru că „un singur om nu poate aduce schimbarea”. Știți după ce o să mă ghidez de acum încolo?

CU UN OM ÎNCEPE SCHIMBAREA!

Alege să crezi în schimbarea pe care o poți face!

Cu apreciere, Abigaela.

*preeclampsie – este o complicație pe perioada sarcinii, de obicei după săptămâna 20 de sarcină și care se caracterizează prin apariția hipertensiunii arteriale și prezența proteinelor în urină, însoțite sau nu de edeme ale corpului (umflarea, retenția de apă a țesuturilor).

**eclampsie – apare datorită netratării preeclampsiei, putând pune în pericol viața mamei și a fătului.