Așadar… la revedere!

„Așadar, la revedere! Nu plânge, ci zâmbește./ Voi părăsi toate momentele care mi-au înghețat inima./ Așadar, la revedere/ Sinelui meu rămas în întuneric.” Sunt cuvintele scrise cu 6 ani în urmă de către Jonghyun, dar care par că au fost scrise special pentru zilele acestea.

Pentru că mi-a fost imposibil să nu fac asta, de două zile urmăresc orice știre publicată despre acest eveniment trist, vizionând aproape toate videoclipurile apărute de la memorial. Nenumărate celebrități și-au făcut apariția pentru a-și prezenta ultimele respecte pentru el, alături de mulți fani.

Este trist să privești astfel de scene. Pentru că, deși în fața oamenilor era întotdeauna un artist fermecător, plin de viață, sentimental, zâmbitor și dedicat, viața lui nu pare să fi fost așa ușoară. Și nedorind să îi îngrijoreze pe ceilalți, și-a dat luptele de unul singur. Poate mulți dintre voi, care acum citiți acest articol, veți tinde să judecați, spunând că oricât de greu ar fi fost, nu ar fi trebuit să facă asta. Dar eu nu voi spune nimic. Nu voi comenta deloc decizia luată de el, pentru că nu este de datoria mea să fac asta. Iar dacă scriu acum ceea ce scriu, este pentru că am atât de multe sentimente strânse în mine, încât îmi doresc să vorbesc despre ele. Pentru că îmi dau seama că toți ne trăim durerile mai mult sau mai puțin de unii singuri.

La o zi după aflarea teribilei vești, Nine9, prietena apropiată a artistului, a publicat pe Instagram scrisoarea lui Jonghyun în care își așternuse sufletul și trăirile zbuciumate de până acum, îndeplinindu-i astfel ultima dorință:

”Sunt prăbușit din interior.

Depresia care m-a cuprins încet, în final, m-a înghițit în totalitate.

Și nu am putut să o înving.

M-am detestat. Mi-am luat amintirile disociate

și am strigat din răsputeri să se strângă,

dar nu am primit niciun răspuns.

Dacă nu mă pot ajuta pe mine însămi să pot respira cum trebuie, atunci este mai bine să mă opresc din a respira.

M-am întreabat cine este responsabil pentru mine.

Doar eu.

Am fost absolut singur.

Este ușor să vorbești despre sfârșit.

Dar este greu să sfârșești cu adevărat.

Am trăit până acum din cauza acestei dificultăți.

Mi-am spus că vreau să fug.

Da, îmi doresc să fug.

De mine.

De voi.

M-am întrebat cine a fost acolo.

Eu. Doar eu. Doar eu, din nou și din nou.

M-am întrebat de ce continui să pierd amintirile.

A fost din cauza personalității mele, se pare.

Deci, este vina mea până la urmă.

Mi-am dorit ca oamenii să observe, dar nimeni nu a făcut-o.

Ei nici măcar nu m-au întâlnit, așa că nu știu că exist.

M-am întrebat de ce oamenii trăiesc. Ei trăiesc și atât.

Dacă mă întrebi de ce mor ți-aș răspunde că sunt epuizat.

Am suferit și am cumpănit mult. Niciodată nu am reușit să învăț

cum să transform toată această durere în binecuvântare.

Durerea este doar atât, durere.

Mi s-a spus să nu fac asta.

De ce? De ce nu pot nici măcar să închei lucrurile în modul ales de mine?

Mi-au spus să găsesc motivul pentru care sufăr.

Îl știu prea bine. Sufăr din cauza mea.

Totul este doar vina mea și pentru că îmi lipsește ceva.

Doctore, asta este ceea ce vrei să auzi?

Nu. Nu am făcut nimic greșit.

Când am auzit acea voce blândă blamându-mi personalitatea,

m-am gândit ‘oh, e atât de ușor să fii doctor’.

E atât de ciudat că doare atât de tare. Oamenii care suferă mai mult ca mine, trăiesc bine, oamenii care sunt mai slabi ca mine, continuă bine.

Poate că nu e adevărat.

Nu este nimeni în viață care să sufere mai mult sau să fie mai slab ca mine.

Dar ar trebui să trăiesc oricum.

Am continuat să mă întreb de sute de ori de ce ar trebui să trăiesc și am descoperit că asta nu e pentru binele meu. Este pentru voi.

Te rog nu spune nimic, dacă nu înțelegi.

Ai aflat de ce sufăr? Ți-am spus de ce. Este prea nedrept să sufăr atât

din cauza asta, am nevoie de un motiv mai dramatic?

Un motiv mai specific?

Ți-am spus deja. Nu m-ai ascultat? Lucrurile pe care le poți depăși, nu te cicatrizează pe viață. Să înving lumea

nu a fost niciodată potrivit pentru mine.

Să fiu faimos nu a fost niciodată menit pentru mine.

Acesta este motivul pentru care sufăr. Pentru că sunt faimos.

De ce am ales asta? Este atât de amuzant!

Este o nedumerire pe care o am de multă vreme.

Ce pot spune? Doar spune-mi că am făcut bine.

Asta îmi este deajuns.

Ca am muncit din greu. Chiar dacă nu poți zâmbi,

nu mă învinui pentru calea pe care am ales-o.

Ai făcut bine, ai muncit din greu.

La revedere.”

– Jonghyun

Mai putem judeca?

Este un mesaj sfâșietor, al unei persoane care a ales să își la revedere de la o lume care l-a dezamăgit. Un mesaj care te cutremură, arătând cum o societate cu pretenții prea mari, în care dacă nu te încadrezi în standarde nu ești acceptat, te transformă într-o persoană care își pierde rostul, scopul și pentru care viața reprezintă doar o povară. În care fiecare zi devine un chin. Am citit-o de nenumărate ori și nu m-am putut opri să mă întreb când și cum am ajuns așa? Oare și eu sunt indiferentă la ce se întâmplă în jurul meu? Oare mai putem vedea noi disperarea celor de lângă noi, fiind atât de concentrați pe ce ne dorim noi?

Și poate că veți spune „Cum ai fi putut face tu ceva să oprești o sinucidere la mii de km depărare?”. Nu, acum vorbesc de cei de lângă mine. Vorbesc despre faptul că suntem o societate atât de indiferentă și egoistă. Că nu ne mai pasă, ci doar judecăm. Vorbesc pentru că îmi doresc să trezesc în mințile noastre întrebări. 

Am fost șocată de articolul apărut, astăzi, pe ortodoxinfo.ro, despre moartea lui Jonghyun. Era ultimul site de la care mă așteptam să publice un articol pe această temă și, care, din punctul meu de vedere, este strigător la cer. Cum, la fel ca în incidentul de la Colectiv, decid care este ”soarta veșnică” a acestor oameni. Nu vreau să intru în chestii religioase, dar consider că nu este treaba bisericii să stabilească destinul veșnic al oamenilor.

În final, îmi doresc să vă spun că trebuie să devenim oameni. Cei de lângă noi au nevoie de oameni, nu de ființe. Indiferența și nepăsarea noastră, cândva, poate costa o viață. Poate că nu vom putea schimba lumea, dar putem face un loc mai luminos acolo unde trăim. Chiar dacă zilele acestea sunte nefavorabile, încă mai sper la o societate cât de cât ok.

The world could Shinee because of us!