Îndrăznește să visezi!

Salutare tuturor,

Am deosebita plăcere sa va salut la primul meu post pe acest site. A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris un articol. Am asteptat atat de mult sa fac asta din nou. Simteam ca nu voi fi implinita cu adevarat la acest capitol pana nu voi incepe sa scriu din nou.

Stiti, ultimele luni au fost pline! Pline in adevaratul sens al cuvantului. Dar totusi, simt ca traiesc cu adevarat. Atat de multe lucruri de pus la punct, atat de multe amintiri care m-au incercat, atatea clipe pretioase  alaturi de colegi, care au trecut prea repede, si, pe ici pe colo, putina oboseala acumulata in incercarea de a profita cat mai mult de timpul asta. Insa, cel mai mare vis al meu , pe care nu-l vedeam devenit realitate, incepe sa prinda forme incet-incet , iar asta m-a facut sa uit si de oboseala. De fapt, sunt atat de incantata de asta incat as vrea sa treaca timpul mai repede, dar, de asemenea, mi-ar placea sa treaca mai incet ca sa mai profit putin de o viata fara griji esentiale. Dar, cum poate fi posibil asa ceva?

Sunteti curiosi care este cel mai mare vis al meu? Ei bine, inainte de asta ar trebui sa stiti ca sunt o persoana careia ii place sa viseze. Nu, nu pot spune ca sunt cu capul in nori( cel putin , nu in cea mai mare parte a timpului). De mica, mi-a placut sa-mi imaginez „cum ar fi daca…”. Cum ar fi daca Cenusareasa chiar ar exista? Cum ar fi daca m-as fi nascut printesa? Cum ar fi fost daca eram baiat? Cum ar fi daca mama mi-ar cumpara cutare lucru? Si asa am ajuns mare si odata cu mine a crescut si „ Cum ar fi daca” -ul meu. Cum ar fi daca as putea deveni un medic renumit? Cum ar fi fost daca nu as fi actionat asa atunci? Cum ar fi sa profesez in Coreea? Cum ar fi aratat viata mea fara fratii mei? Cum ar fi daca oamenii ar investi mai mult in relatiile cu cei din jur, daca ar fi mai putin egoisti si mai iubitori? Cum ar fi sa aduc eu o schimbare in viata lor? Cum ar fi ca eu sa incep sa schimb lumea , cel putin la locul meu de munca?

Probabil ca si voi ati avut „ Cum ar fi daca”- ul vostru. Sunt sigura ca fiecare dintre voi l-a avut. Asa am ajuns eu sa „ visez”. Si asa am ajuns la intrebarea „ Cum ar fi sa scriu un scenariu ca sa-i amuz pe colegi?” Si asta a fost ceea ce a declansat totul. M-am apucat de treaba. Si imi iesea de minune. Apoi, gata. A urmat o perioada in care acest „ Vis” a fost aruncat undeva in cel mai indepartat colt al mintii mele.

Dar, totusi, a existat o zi. O zi in care am scos visul de unde-l abandonasem. A fost o alta determinare aici. Voiam sa surprind pe cineva. Si asa am inceput sa lucrez, sa scriu. Dar, de data asta, voiam sa il duc la capat. Voiam sa termin ce incepusem. Voiam sa dau tot ce am mai bun. Scriam de placere. Nu din obligatie. Scriam cand eram trista, cand imi venea sa urlu de fericire. Scriam cand eram obosita. Scriam cand eram in forma. Scriam chiar daca afara ploua. Emotiile mele le transferam personajelor si le dadeam viata. Cand eram nefericita de anumite momente din viata mea, mergeam si scriam un moment de fericire din viata personajului , determinandu-ma in felul asta sa-mi schimb starea de spirit.

Chiar daca a durat ceva timp, am reusit sa termin ceea ce am inceput atunci si cand m-am uitat in urma, am constat ceva. Ceea ce scrisesem devenise o carte. Prima mea carte. Prima mea carte cu o poveste atat de incarcata de emotii, complicatii si momente. Nu-mi venea sa cred, cand am tinut-o in mana pentru prima data, ca eu eram cea care o facuse sa existe. Cartea asta are o poveste care ascunde multe sentimente, multe secrete. Ma intreb daca vor fi dezvaluite vreodata?

Scrisul a fost refugiul meu. Si inca este.

Daca doriti sa comandati cartea ” Fata criminalului” accesati sectiunea ” Carte” din Meniul Principal.