„Profu’, am pierdut vaporul!”

Salutare din nou,

Uf, deja a trecut și vara asta! Din nou școală, serviciu, oboseală, nopți nedormite, trezit devreme și tot felul de activități de genul acesta, care uneori pot fi plăcute, iar alteori doar necesare.

Și că tot vorbim de școală… Acum, serios, vă așteptați să scriu despre altceva cu câteva ore înainte să sune primul clopoțel?!? 😀 Bine, probabil o să îmi spuneți:” Abi, chiar vrei să ne strici ultimele ore de „reculegere”?! Ți se pare ca ne place atât de mult la școală?”. Ok, ok. Vă dau dreptate. Dacă ești clasa a 9-a și pleci la un liceu departe de casă, cum a fost și cazul meu, probabil că zilele următoare vei face mari vânzări la șervețele la supermarket. Iar dacă ești a 12-a, apăi țin-te nene, că te-așteaptă bacu’. Greșit. Cu ultima frază nu sunt de acord, deși eu am scris-o. Nu e așa mare chestie cu bacul ăsta. E doar un examen. Mulți profesori ne sperie și îi dau o importanță monstruoasă. Adevărul e că trebuie să înveți, să te străduiești puțin, dar nu faceți din asta motivul nopților voastre nedormite. Dormiți mult și mâncați bine!

Gata cu sfaturile. Oricum pentru mulți sunt inutile. Până nu experimentați pe pielea voastră, nu o să mă credeți. Nu m-am lecuit încă de oferirea sfaturilor, chiar dacă a mea prietenă îmi tot amintește ca oricât încerc să îi spun cum să facă, cum să nu facă, ea tot vrea să vadă singură cum trebuie să acționeze. Îmi tot spune ca vrea să o las să descopere ce e bine așa cum și alții m-au lăsat pe mine. :))

Săptămâna trecută m-am întors din vacanță. A fost una destul de interesantă, însă finalul ei a fost pe măsură. Despre asta o să vă scriu în alt articol. Astăzi vreau să vă zic despre cum e pe o insulă. Nu una super departe de continent, la mii de leghe, ci una aproape, cam la 20 de minute de mal.

Sudul Franței, mai exact Coasta de Azur, este un loc frecventat de mii de turiști din toată lumea. Ca fapt divers, are și cei mai mulți oameni din ăștia care sunt mai cu senzații tari, ca și individul de la Nice, de acum câteva luni. Și în toată forfota și aglomerația asta care nu se termină mai niciodată, la 20 de minute de Franța, în mare, este o insulă. Insula Porquerolles.

Nu mă apuc să vă dau detalii în km cât e de mare sau să vă spun despre faună, floră sau coordonate geografice. O să vă spun că o faceți cam într-o zi la picior. Este o insulă mai mult sălbatică, deși are și ea turiști. Și pentru că vezi turiști mai peste tot, nu știi dacă ea e într-adevăr locuită. Nu mă refer la angajații de la hotel sau restaurante, ci la locatari care să aibă casă și curte și animale. De ce mă întreb asta? Pentru că spațiul destinat caselor nu este mare. Practic este doar partea care dă înspre port. Și uite-așa stăteam eu și mă întrebam. Oare câți oameni locuiesc aici? Sunt bătrâni în cea mai mare parte, probabil. Copii? Adolescenți? Nicio șansă. Cu tot cu plajele ei superbe, cine ar locui aici permanent? Pe o insulă în care farmacistul e și medic. Unde ai un singur supermarket care e de dimensiunile unui Shop&Go? Magazine de haine…doar în visele noastre…Chiar dacă cei mai mulți elevi s-ar muta aici dacă va zic ca nu există nici măcar școală. Pentru o destinație de vacanta e perfecta! Ai restaurante care servesc mâncare selectă, ai numeroase activități precum scufundări, off-road cu bicicleta, întreceri de bărci cu vâsle, schi nautic, plimbări cu vaporul (care e pe post de RATB) și nelipsite leneviri la soare.  Dar să locuiești…?

Și totuși, am să vă spun ceva genial! Ceva cu adevărat fain. O astfel de viata m-ar încânta și pe mine.

În ultima zi de stat pe insulă, mă trezesc foarte de dimineață ca să mă pregătesc de plecare. La 07:00 aveam vapor spre continent. Și merg eu prin port cu rucsacul în spate, când, dintr-o dată pe lângă mine trece o bicicletă. Proprietara, o fată cam de vârsta mea, cu ghiozdan în spate , mergea către port. Imediat după ea, o fetiță, mergea în aceeași direcție. Stai! Ce se întâmplă? Nu am spus că pe insula asta nu locuiesc copii? Ah, poate sunt la bunici. Ajung în „stația de vapor”. Și aștept uitându-mă peste bărcile și iahturile ancorate acolo. Aud mai multă zarvă în spatele meu.  Și mă întorc. Numărul de copii crescuse! Cam mulți copii care stau la bunici în vacanță, îmi zic eu.

Când vine vaporul, mă urc și dintr-o dată, văd copii și tineri urcând în vapor unul după altul. Cu ochii mijiți și cu fețele obosite. 1…2….3…4….5…8….11….15…. 17??? 17 elevi care mergeau… la școala??? Erau copii care locuiau acolo, pe insulă. Nu erau în nicio vizită la bunici. Zgomotul făcut de ei era asemănător cu cel făcut de elevi în RATB-uri. Diferența? Nu stăteau ca sardinele. :))

Cert e că am rămas uimită și de-a dreptul stupefiată. Bine, și puțin invidioasă. Să stai pe o insulă și să mergi la școală pe continent! Asta chiar e ceva. Așa-i că sună nemaipomenit? Cum ar fi să mergi la secretariatul școlii și să spui: ” Îmi puteți ștampila și mie carnetul? Trebuie să îmi fac abonament la vapor.” Sau să întârzii la oră intenționat și să te duci la sfârșitul ei să te milogești : ” Profu’ , vă rog, motivați-mi și mie absența!”, iar el cu o voce serioasă, care se vrea puțin intimidantă să te întrebe de ce. Iar tu, cu un zâmbet tâmp pe fața îi zici:” Știți profu’…am pierdut vaporul! Am vrut să vin înot, dar…mi-e frică de apă!”

Nu știu, cred că e amuzant să faci asta în fiecare zi. Să privești în fiecare zi răsăritul soarelui din apă în timp ce mergi la școală, să vezi valurile cum se aruncă în părți atunci când trece vaporul, să simți briza aceea de dimineață…asta chiar e o experiență unică. Apoi să ai în portul de pe continent un bus care așteaptă sa te ducă la școală. Să poți să ai o educație aleasă și în același timp să trăiești departe de lumea asta agitată, să ai alte moduri de a te distra decât să petreci seara în mall sau în cluburi (era și acolo un club: Clubul Micilor Lupi, dar era ceva gen Clubul lui Mickey Mouse 😀 ) sau să ai privilegiul să asculți în fiecare seară valurile mării, iar părinții să îți cumpere o barcă la 18 ani, în loc de mașină, asta chiar poate fi un mod de viață cum nu se poate mai distractiv.

În dimineața aceea, am realizat că pentru orice lucru pe care ni-l dorim, atâta timp cât facem tot ce putem pentru a-l obține, îl putem avea. Poate până acum credeai că nu poți să stai pe o insulă în mijlocul apelor și să mergi la o facultate sau la un liceu, dar tocmai ți-am demonstrat că se poate. Poate că tu crezi că ceea ce iți place să faci nu iți va aduce un câștig bun pe viitor, dar eu te asigur că se poate. Crezi că dacă nu ai intrat din prima unde iți doreai, nu vei ajunge să excelezi în meseria ta? Greșit. Tu poți. Sau ai ținut atât de mult la cineva, s-a terminat și crezi că nu poți trece peste? Greșit. Se poate. CU O CONDIȚIE: Să vrei! Atâta timp cât vrei, muncești și dai tot ce poți mai mult, vei reuși. În orice lucru pe care ți-l propui.

Și îmi place să închei cu gândurile protagonistei din cartea pe care o scriu :

” Orice om are necesarul de putere pentru a face față chiar și celui mai greu necaz”.

Iar eu aș înlocui necaz cu examen sau provocare. Îmi doresc să priviți provocările pe care le veți întâmpina anul acesta ca pe niște metode prin care Dumnezeu vă face mai puternici. 

Vă doresc o săptămână excelentă!

Cu drag, Abigaela.