Capitolul 4

So Ra lovi cu pumnul în perete. Micuţa aia ar fi trebuit să îşi ţină gura . Trebuia să o înveţe cum să facă asta. Se întoarse şi fugi cât o ţinură picioarele înainte ca lui Ahn Chen să-i vină ideea să o urmărească. Acum el ştia că cineva îl urmăreşte şi probabil că va încerca să afle. Se opri pe una din băncile din curte, răsuflând greoi . Dacă ar fi fost descoperită, era de rău.

Nu voia ca nimeni să afle că îl simpatiza pe Ahn Chen încă din 2nd grade. Îl urmărise peste tot. Îi urmărise ascensiunea, suferise când el fusese accidentat, ţinea chiar şi un jurnal cu toate activităţile şi lucrurile pe care le făcea acesta. Jurnalul conţinea numeroase fotografii cu el, în diferite ipostaze. Nu lipsise de la niciun eveniment public la care participiase şi acesta. Îi plăcea să facă şi pe detectivul , dar era şi un fel de paparazzo. Însă, în tot acest timp nu schimbase nicio vorbă cu el. Dacă se vedeau pe holuri, acesta îi zâmbea afectuos, iar ea simţea că zâmbetul acela o face o persoană mai bună. Păcat că ţinea doar câteva secunde, cât trecea el pe acolo, apoi ea redevenea înfumurata de toate zilele. Şi deşi era o fire băgăcioasă și curajoasă, întotdeauna îi lipsise curajul de a vorbi cu el.

Iar acum era nervoasă că fetiţa aia reuşise să se strecoare pe sub pielea lui. Trebuia să pună în aplicare un plan.  Alarma telefonului sună în buzunarul uniformei. So Ra se uită la ceea ce scria pe ecran şi se lovi cu palma de frunte:

•        Ah, era să uit. Ceilalţi mă aşteaptă. Or să se enerveze dacă întârzii tocmai la planul ăsta.

Închise telefonul şi fugi.

                                   ……………………………………………………………….

• Cine a fugit ,în ce direcţie? Zise Ahn Chen.
• O fată cu părul negru prins în coadă, a fugit spre cantina şcolii.
• Deci nu erai tu cea care mă urmărea?
• Nu, eu eram în trecere. Am văzut-o că se uita în sala de sport şi am crezut că e ceva interesant. Şi apoi am văzut că se uita la tine. A fugit când ai strigat.
• Deci spui că pe acolo a luat-o, zise el, arătând cu degetul.
• Da.
• Bine. Pe curând , gunoierule, îi zise Ahn Chen , făcându-i cu ochiul.
• Pa, Ahn Chen.

                                     ……………………………………………………..

Young Soon alergă pe culoarul şcolii către vestiarul ei. Colegii ei se grăbeau ca şi ea, să-şi ia caietele şi manualele pentru următoarea oră. Deschise uşa şi la picioarele ei căzu ceva. Curioasă şi neştiutoare, îl ridică şi se uită la el cu interes. În jurul ei se adunară câţiva curioşi, neexperimentaţi, ca şi ea. Fata ridică, cu mâinile tremurânde, cartonaşul care căzuse la picioarele ei. Se uită pe o parte, se uită pe cealaltă. Nu înţelegea ce putea fi. Abia fusese transferată aici şi la cei 6 ani ai ei se prindea mai greu cum merg treburile. Se uită în jurul ei şi nedumerită încercă să ceară explicaţii, pentru că feţele lor nu prevesteau nimic bun. Apoi, unul care se îmbulzi peste ceilalţi reuşi să tragă cu ochiul şi apoi ţipă în gura mare.

Nu se poateeeeee. Young Soon a primit Numărul 3!