-
Nu ai auzit? Îmi este prea greu
Astăzi este o zi în care scriu cu inima grea. Zilele acestea veștile triste par interminabile. De două săptămâni nu mai ai loc să respiri între două vești teribile despre care auzi. Pe zi ce trece, îmi pare că necazurile, problemele sunt din ce în ce mai multe, iar veștile bune abia mai răsar pe ici pe colo. Oare unde se îndreaptă societatea în care trăim? Mai știm scopul pentru care ne dorim să trăim? Sau, oare, mai trăim? Nu cumva mulți dintre noi ne-am rezumat doar la „a exista”? Probabil că cei care îmi împărtășesc pasiune pentru Coreea îmi înțeleg cuvintele scrise în aceste momente mai bine ca oricine.…
S-ar putea să-ți placă și
Și îmi e dor de bunica…
Îmi depășesc blocajul scriitorului în Coreea!
Să întâlnești un erou!
-
Și când lansez al doilea roman?
Când lansezi al doilea roman? Sunt mai nerăbdătoare ca oricine să lansez al doilea roman! Ba chiar, mai nou, și pe al treilea. Pentru că am depus atât de multă pasiune și creativitate în crearea acestui roman, încât nu mai am răbdare să aflu care vor fi părerile cititorilor. Au fost câteva persoane care au reușit să facă o lectură de la cap la coadă a acestei născociri a minții mele și din partea cărora am avut un feedback care m-a făcut să exclam: „Da, mă, exact asta urmăream!” Sunt multe persoane cărora le-am povestit despre munca pe care o depun pentru a scrie și evoluția romanului, așa că,…
S-ar putea să-ți placă și
Nu ai auzit? Îmi este prea greu
Brancarde indisponibile. Cărăm mâncare!
Iartă-ți greșelile!
-
Ce i-a surprins pe oameni la primul meu roman!
Primul meu roman scris a fost o experiență inedită pentru mine. Pe lângă faptul că a fost scris într-o perioadă de 3 ani de zile, având foarte multă inspirație din viața mea de liceeancă, lansarea lui a fost un alt motiv pentru care mi-am dorit sa devin, cu adevărat, o scriitoare. Cred că m-am simțit în al nouălea cer pentru următoare lună și cred că aș fi continuat să visez cu ochii deschiși cel puțin jumătate din zi, dacă nu aș fi avut BAC-ul și admiterea la medicină. Dar la puțin timp după ce romanul a început să fie cunoscut, oamenii au început să mă întrebe frecvent … De ce…
S-ar putea să-ți placă și
Și îmi e dor de bunica…
Brancarde indisponibile. Cărăm mâncare!
Pierdut buletin! – Partea II
-
Sunt o scriitoare anormală?
Motivul pentru care ați ajuns aici este că titlul v-a bulversat. Abigaela chiar este anormală? Cum adică? Care este motivul pentru care ea însăși spune despre ea că este anormală? Atunci când un scriitor nu se încadrează în anumite tipare clasice, ai putea spune despre el că este anormal. Iar despre mine se poate spune că sunt o scriitoare anormală pentru că… Nu am știut niciodată finalul! Foarte multe persoane care au auzit asta despre romanele mele au rămas puțin uimiți. Cum poate cineva care scrie o carte să nu știe finalul? Să nu știe care este finalitatea acțiunii? Da, așa mi-am scris ambele cărți. Fără să știu finalul sau…
S-ar putea să-ți placă și
Și când lansez al doilea roman?
Nu ai auzit? Îmi este prea greu
Îmi depășesc blocajul scriitorului în Coreea!
-
Remember some Sewol heroes!
16 aprilie 2014. Ora 8:30 AM (KST). Era o dimineață de vacanță pentru cei 476 de pasageri ai feribotului Sewol, aflat într-o croazieră în apele Coreei de Sud. Dintre cei 476 de oameni, aproximativ 325 erau elevi ai liceului Dawon, ce plecaseră într-o excursie școlară, pornind din portul Incheon cu o seară înainte, având ca destinație insula Jeju. Mulți dintre copii își sunau părinți pentru a le spune cât de încântați sunt de această călătorie și să îi asigure că sunt bine și în siguranță. Dar această dimineață avea să ia o întorsătură neașteptată pentru întregul echipaj. 9.30 AM – Dezastrul În mijlocul veseliei și fericirii elevilor se întâmplă ceva…
S-ar putea să-ți placă și
Îmi depășesc blocajul scriitorului în Coreea!
Și când lansez al doilea roman?
Nu ai auzit? Îmi este prea greu
