Jurnal
-
Korea: Day 1 – Călătoria visurilor mele
Hei, după cum am promis, încep să scriu despre experiența pe care am așteptat-o atât de multă vreme. 10 ani de zile au fost anii în care am visat cu ochii deschiși despre cum va fi, cum îmi voi planifica „expediția”, ce locuri voi vizita, cât de mult voi reuși să vorbesc în coreean și o mulțime de alte scenarii. Zilele acestea am trăit ca într-un carusel. Ultimele examene din sesiune (ultimul a fost azi, la o oră tipică ASE – 7:30) nu m-au lăsat să visez și să planific cât de mult mi-am dorit, însă ceva ceva tot am reușit să fac. Și acest ceva se concretizează într-un document…
-
Îmi depășesc blocajul scriitorului în Coreea!
안녕하세요! 🙂 Hei! Abigaela sunt și a trecut ceva vreme de la ultimul articol postat pe blog. Nu am mai apucat să scriu nimic pentru că am fost ocupată cu învățatul și câteva proiecte în care am fost implicată. Dar, deși am avut de făcut toate acestea, nu a trecut nicio zi în care să nu mă gândesc la mine și la ceea ce scriu sau, ca să fiu mai precisă, ceea ce nu am mai scris. Wrong! Nu învățatul sau proiectele sunt motivele pentru care nu am mai scris! Deși mi-ar fi plăcut să vă „mint” frumos, în felul ăsta! Este vorba despre blocajul scriitorului, care m-a lovit și…
-
Așadar… la revedere!
„Așadar, la revedere! Nu plânge, ci zâmbește./ Voi părăsi toate momentele care mi-au înghețat inima./ Așadar, la revedere/ Sinelui meu rămas în întuneric.” Sunt cuvintele scrise cu 6 ani în urmă de către Jonghyun, dar care par că au fost scrise special pentru zilele acestea. Pentru că mi-a fost imposibil să nu fac asta, de două zile urmăresc orice știre publicată despre acest eveniment trist, vizionând aproape toate videoclipurile apărute de la memorial. Nenumărate celebrități și-au făcut apariția pentru a-și prezenta ultimele respecte pentru el, alături de mulți fani. Este trist să privești astfel de scene. Pentru că, deși în fața oamenilor era întotdeauna un artist fermecător, plin de viață,…
-
Nu ai auzit? Îmi este prea greu
Astăzi este o zi în care scriu cu inima grea. Zilele acestea veștile triste par interminabile. De două săptămâni nu mai ai loc să respiri între două vești teribile despre care auzi. Pe zi ce trece, îmi pare că necazurile, problemele sunt din ce în ce mai multe, iar veștile bune abia mai răsar pe ici pe colo. Oare unde se îndreaptă societatea în care trăim? Mai știm scopul pentru care ne dorim să trăim? Sau, oare, mai trăim? Nu cumva mulți dintre noi ne-am rezumat doar la „a exista”? Probabil că cei care îmi împărtășesc pasiune pentru Coreea îmi înțeleg cuvintele scrise în aceste momente mai bine ca oricine.…
-
Și când lansez al doilea roman?
Când lansezi al doilea roman? Sunt mai nerăbdătoare ca oricine să lansez al doilea roman! Ba chiar, mai nou, și pe al treilea. Pentru că am depus atât de multă pasiune și creativitate în crearea acestui roman, încât nu mai am răbdare să aflu care vor fi părerile cititorilor. Au fost câteva persoane care au reușit să facă o lectură de la cap la coadă a acestei născociri a minții mele și din partea cărora am avut un feedback care m-a făcut să exclam: „Da, mă, exact asta urmăream!” Sunt multe persoane cărora le-am povestit despre munca pe care o depun pentru a scrie și evoluția romanului, așa că,…